Economia românească se îndreaptă către o criză acută pe piaţa forţei de muncă, numărul salariaţilor şi gradul de profesionalizare înregistrând o scădere în ultimii ani, iar acest fenomen s-ar putea accentua în viitor, în condiţiile în care datele statistice arată că numărul locurilor de muncă vacante aproape s-a dublat, de la 38.625 în 2009 la 59.753 în 2016, relevă un studiu efectuat de KeysFin referitor la piaţa muncii din România.
"Nu există, probabil, firmă în România care să nu se confrunte în prezent cu efectele crizei de personal. Indiferent că vorbim de programatori IT, ingineri sau specialişti în finanţe, sunt tot mai multe companii care reclamă faptul că nu găsesc personal calificat. Dovadă statisticile INS care arată că, după boom-ul economic din 2007-2008, numărul locurilor de muncă vacante aproape s-a dublat, de la 38.625 în 2009 la 59.753 în 2016", se arată în studiul KeysFin realizat pe baza datelor statistice INS, CNP şi Eurostat, legate de piaţa muncii din ultimii 10 ani, citat de Agerpres.
Potrivit studiului, cea mai puternică cerere de forţă de muncă este în jurul Capitalei, acolo unde statisticile arată că sunt disponibile peste 16.000 de posturi, urmate de polii de creştere economică reprezentaţi de oraşele Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Ploieşti şi Constanţa. Industria prelucrătoare, cu 15.793 de locuri de muncă vacante, sectorul de sănătate (8461) şi comerţul (5216) se aflau, alături de sectorul public, pe lista principalilor angajatori.
"Cea mai mare cerere de forţă de muncă este în rândul specialiştilor (17.731 posturi), aproape dublă faţă de 2009, dar rămâne mult sub nivelul record din 2007 (22.295 posturi). Datele statistice arată că sunt la mare căutare şi meseriaşii din domeniul serviciilor (8.205 posturi), alături de operatorii de instalaţii şi maşini/asamblori de maşini şi echipamente (7.035) şi de muncitorii calificaţi (6.904 posturi). Pe ansamblu, pe fondul creşterii economice, cererea de angajaţi calificaţi în economie a evoluat susţinut în ultimii ani, însă rămâne sub nivelul de acum 10 ani", afirmă analiştii de la KeysFin.
Potrivit studiului, România avea, în 2016, o populaţie ocupată de 8,45 milioane (privat&sistemul public), faţă de 9,35 de milioane în 2007. În privinţa evoluţiei pe sexe, în 2007, în ţara noastră erau angajaţi 5,19 milioane de bărbaţi, iar în 2016 cifra a fost de 4,8 milioane. O scădere similară, însă chiar mai accentuată, se înregistrează şi în rândul femeilor.
"Datele statistice confirmă, în parte, exodul românilor către Occident. De la intrarea în UE, în 2007, au fost foarte mulţi români care au ales să plece în ţările dezvoltate, în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite, a unui trai mai bun", au explicat analiştii.
Din păcate, criza din 2009-2010 a lovit extrem de puternic iniţiativa privată, dovadă că numărul antreprenorilor a scăzut în 2016 la 1,6 milioane faţă de puţin peste 2 milioane în 2007.
“Reculul s-a simţit puternic în economie. Dincolo de scăderile salariale, multe business-uri au murit din cauza blocajului financiar, a scăderii abrupte a cererii şi a înăspririi condiţiilor de creditare. În acest interval au dispărut, practic, 400.000 de antreprenori. Priviţi această cifră din punct de vedere al relaţiilor de business pe orizontală, în economie, şi veţi avea dimensiunea reală a impactului socio-economic”, au explicat experţii KeysFin.
În privinţa evoluţiei salariilor, studiul arată că aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, a generat mari speranţe angajaţilor români, perspectivele unor câştiguri similare cu cele din Occident determinând mulţi români să îşi supraestimeze potenţialul financiar, iar mare parte din efectele crizei s-a datorat acestui fenomen.
Potrivit studiului KeysFin, salariu mediu net în România a crescut de la 1.042 lei în 2007 la 2.047 lei în 2016. Pe hârtie, evoluţia pare semnificativă însă, având în vedere inflaţia, acest avans s-a regăsit prea puţin în nivelul de trai.
Dovadă stă şi comparaţia la nivel regional. În comparaţie cu Bulgaria, ţară care a aderat la fel ca noi în 2007, salariul minim pe economie a crescut în România cu 140%, în timp ce la vecini a avansat cu 150%.
Concluzia celor de la KeysFin în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut este că în România se observă un decalaj avansat faţă de alţi membri din UE, unde fiecare locuitor produce aproape 30.000 de euro pe an, adică de 4 ori mai mult.
Potrivit studiului KeysFin, cele mai mari salarii, în medie, le-au înregistrat cei care lucrează în sectorul de intermedieri financiare şi asigurări (4.000 lei), acolo unde câştigurile au avansat cel mai mult în ultimii 10 ani. Un câştig semnificativ l-au înregistrat şi cei care lucrează în IT&telecom, acolo unde nivelul mediu salarial a avansat de la 2.119 lei în 2008 la 3.822 lei în 2015, angajaţii din sectorul extractiv, de la 2.287 lei la 3.454 lei, şi cei din sectorul furnizării de servicii de utilităţi (2.389 lei faţă de 3.077 lei).
La polul opus s-au situat angajaţi din agricultură, construcţii, turism, comerţ şi sănătate, unde salariul mediu nu a depăşit încă echivalentul a 350 de euro. Din punct de vedere regional, evoluţia salarială a înregistrat, de asemenea, fluctuaţii semnificative. În toţi aceşti ani, în Bucureşti-Ilfov s-au plătit cele mai mari salarii, în medie de 2.645 de lei, comparativ cu 1.562 de lei, cât a fost în Moldova.
"Evoluţia salarială a urmat dinamica economiei, la nivel regional. Din păcate, în absenţa unor investiţii semnificative, zone precum Moldova şi Oltenia au rămas în urmă, iar acest lucru s-a simţit şi în potenţialul de angajare, în nivelul salarial, în puterea de cumpărare", au explicat analiştii.
Potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), se estimează că piaţa muncii nu va avea creşteri considerabile în viitor.
Estimările CNP arată că numărul mediu de salariaţi va creşte până în 2020 la 5,6 milioane, faţă de 4,95 milioane în 2017. Dintre aceştia, 4,6 milioane vor fi în mediul privat, restul la stat.
Perspectiva autorităţilor privind evoluţia salarială până în 2020 prevede avansul salariului mediu net pe economie cu puţin peste 130 de euro (590 de lei) de la 2.274 de lei în 2017 la 2.864 de lei în 2020. Cel mai bine se va câştiga, în următorii trei ani, în Bucureşti-Ilfov, unde salariul mediu net ar urma să ajungă în 3 ani la 880 euro (3.969 lei), iar cel mai puţin în Oltenia, aproximativ 542 euro (2442 lei).
"Perspectivele salariale denotă, în fapt, accentuarea discrepanţelor economice la nivel regional şi tendinţa de polarizare economică şi demografică a României. Cel mai probabil se va accentua migraţia forţei de muncă către centrele economice din jurul oraşelor precum Bucureşti, Cluj, Sibiu, Timişoara, Braşov sau Constanţa", avertizează analiştii de la KeysFin.