Criza accelerează reforma

Premierul Emil Boc se arată optimist în privinţa crizei economice.

El a declarat azi că vede criza economică ca o oportunitate de a derula procesul de reformă amânat 20 ani şi de a reglementa domenii sensibile, precum salarizarea bugetarilor, sistemul de pensii şi descentralizarea.

Boc a arătat că lipsa unor fonduri puse deoparte în perioada anterioară pentru "vremuri mai dificile" şi menţinerea cotei unice de impozitare la unul dintre cele mai scăzute niveluri din UE au impus identificarea unor soluţii complementare pentru depăşirea crizei economice.

Printre aceste soluţii se numără investiţiile publice masive în economie, reducerea unor cheltuieli bugetare, încheierea acordului de asistenţă financiară cu FMI şi Comisia Europeană şi acordarea de ajutoare şi garanţii de stat în domenii considerate strategice, respectiv agricultura, energia, construcţiile, turismul.

Premierul a apreciat totodată că o întărire la nivel mondial a mecanismului de control în domeniul financiar poate reprezenta o soluţie pentru depăşirea crizei economice şi a amintit că la nivelul UE se lucrează la un nou plan de reglementare şi supraveghere în acest domeniu.

CITIŢI ŞI: Criza economică ne-a dat înapoi trei ani Premierul Boc le arată pisica băncilor străine