Cornel Dinu l-a atacat fără menajamente pe Cătălin Golofca, despre care a spus că nu poate performa în fotbal, din cauza capacității intelectuale.
Cornel Dinu i-a făcut o caracterizare dură lui Cătălin Golofca, jucător transferat în această vară de la FC Botoșani la FCSB. „Procurorul” a spus că mijlocașul nu poate reuși în fotbal, pentru că are o capacitate intelectuală limiată.
„Ce poţi să faci cu un astfel de jucător, care din punct de vedere cerebral are capacitate intelectuală de a reuşi în fotbal de nota 2? Mai era şi pe vremea noastră câte un jucător care ştia doar mama, tata, ofsaid, henţ. Şi îi dădeam la o parte. Nu poţi să facă performanţă cu aşa ceva. Golofca are barbă şi un tatuaj pe ceafă şi nu ştii care e faţa lui. Are nişte căi ferate tatuate, nişte aripi de la Mussolini, nu ştiu. El l-a prins pe reuşitul de Romera şi pe alt reuşit la final de carieră, pe Maftei. Şi a dat 3 goluri (n.r. în meciurile jucate de FC Botoșani cu Voluntari și Dinamo)", a spus Dinu la Dolce Sport.