În singurul meci feminin al galei Superkombat, care a avut loc la Mamaia în acest weekend, multipla campioană naţională, europeană şi mondială de Kempo, Cristiana „Mongol” Stancu, a făcut spectacol în ring.
Sportiva legtimata la Federaţia Româna de Kempo a învins-o în mod categoric pe Jessica Puglisi, campioană de muay-thai şi K1 a Italiei. Decizia arbitrilor a fost unanimă în favoarea sportivei noastre, care şi-a dominat adversara pe parcursul celor trei reprize, meciul fiind unul dificil şi de mare anduranţă. Victoria Cristianei în Gala Superkombat, care a fost transmisă în peste 90 de ţări, este un pas important către centura mondială pe care speră să o obţină până la finalului anului. În luna noiembrie, Cristiana „Mongol” Stancu care este prima dar și singura campioană mondială din istoria MMA-ului din România, va pleca în Statele Unite ale Americii pentru un stagiu de pregătire de trei săptămâni în care sunt programate mai multe sparring-uri si meciuri de verificare. „Am fost invitaţi in SUA de nume grele din sporturile de contact de peste ocean si sperăm ca în acest stagiu Cristiana să se facă remarcată şi de ce nu, poate chiar să prindă un contract acolo”, a declarat presedintele FR Kempo, Amatto Zaharia, pentru publicația www.iClara.ro.