Cristian Preda nu crede în apropierea lui Patriciu de Băsescu

Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că Dinu Patriciu şi Traian Băsescu critică USL din motive diferite - primul pentru că este libertarian şi orice apropiere de socialism "i se pare lipsită de onorabilitate", iar al doilea pentru că nu agreează "viclenia" PSD.

"Faptul că Dinu Patriciu a criticat USL a fost luat drept semn al unei apropieri de Traian Băsescu. Ziarişti, blogeri, popor s-au apucat să speculeze. Cum e vacanţă şi subiectele sunt greu de găsit, speculaţia a ajuns certitudine. Toţi au uitat vechiul adagiu latinesc: non idem est si duo dicunt idem", a scris Cristian Preda pe blogul său.

Europarlamentarul PDL explică care sunt motivele pentru care Băsescu și Patriciu au aceeași opinie îbn privința USL. "Dinu Patriciu e critic al USL, pentru că orice apropiere făţişă de cuvântul “socialism" i se pare lipsită de onorabilitate. Asta e o veche manieră a libertarienilor de a spune că există politic, iar Dinu Patriciu s-a revendicat constant de la libertarianism. În schimb, Traian Băsescu ştie, din experienţă proprie, că PSD a profitat din 2007 încoace de disputele PDL-PNL, indiferent că a fost vorba despre suspendarea sa, despre alcătuirea primului guvern Boc sau, mai recent, despre înfiinţarea USL. Cu alte cuvinte, dacă pentru Patriciu USL e nefrecventabilă pentru că nu dă bine să te afişezi cu socialiştii, pentru Traian Băsescu, USL trebuie oprită datorită vicleniei PSD, care s-a aliat pe rând cu cele două partide care l-au propulsat la preşedinţie în 2004", consideră Crisitian Preda.