Crin Antonescu şi Victor Ponta ar trebui să plătească drepturi de autor comuniştilor români, apreciază Cristian Preda într-o postare pe blog.
După ce a urmărit discursurile liderilor opoziţiei la moţiunea de cenzură, Preda a ajuns la concluzia că Antonescu şi Ponta se copiază unul pe altul şi amândoi pe comunişti. "La prima vedere, Crin Antonescu trebuie să îi plătească drepturi de autor lui Victor Ponta", scrie Preda, amintind că şeful PSD a descris acum câteva luni PDL drept partid fascist pentru ca, la dezbaterea moţiunii, Antonescu să reia formula. "La drept vorbind, ambii ar trebui să plătească drepturi de autor comuniştilor români", mai spune Preda. "Aceştia sunt cei care, în 1945-1946, pentru a-şi denigra adversarii, i-au calificat drept fascişti. Ponta a completat, de altfel, copia tabloului de acum 70 de ani ameninţând că venirea sa la putere va însemna arestarea adversarilor politici. Deocamdată, Antonescu nu a făcut şi acest pas suplimentar. În fine, e regretabil că azi, când se împlinesc 22 de ani de la izbucnirea revoluţiei anticomuniste în Bucureşti imaginarul public e asaltat de discursuri împrumutate de la Ana Pauker and co.", conchide europarlamentarul. CITIŢI ŞI:
- Alfred Bulai: Ponta a comis două greşeli capitale în abordarea moţiunii de cenzură
- Victor Ponta a ratat şi moţiunea, şi revoluţia