Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, la Şcoala Tinerilor Democrat-Liberali, că scopul Alianţei România Dreaptă (ARD) la alegerile din această iarnă este de a obţine un mandat în plus faţă de oricare alt partid care va intra în Parlament.
"Scopul nostru, al Alianţei România Dreaptă, pentru campania din această toamnă este acela de a obţine un mandat în plus faţă de oricare alt partid care va intra în Parlament. Avem o alianţă - USL compusă din patru partide. Două semnificative, care au în jur de 22 de procente separat şi alte două partide mai mici UNPR şi Partidul Conservator, care din 2000 încoace a intrat întotdeauna lângă PSD în Parlament şi a avut un număr variabil de locuri", a afirmat Cristian Preda, la Costineşti, conform Agerpres.
Preda a adăugat că UNPR este ''o dizidenţă din PSD'', care, la un moment dat, a susţinut şi guvernele PDL, după care ''s-a întors la mama pesedistă''. El a explicat că în cazul în care "pesediştii o să îi păcălească pe penelişti" atunci o să fie mai dificil pentru Alianţa România Dreaptă întrucât există posibilitatea ca PSD să obţină mai multe mandate.
"Este aici ceva paradoxal pentru că dacă vreţi ca noi să reuşim să atingem acest obiectiv, un mandat în plus, trebuia ca proiectul USL să se realizeze. Proiectul USL este paritatea mandatelor PNL plus PC, respectiv PSD plus UNPR. Dacă scopul ăsta se realizează e suficient să avem un scor la alegeri care să fie 50% plus unu din ce realizează USL. Dacă în schimb există o diferenţă mare între mandatele PSD şi respectiv PNL, cu alte cuvinte dacă pesediştii îi păcălesc pe penelişti, atunci s-ar putea să ne fie mai dificil. Pentru că atunci ar exista şanse ca în interiorul acestei alianţe PSD să aibă semnificativ mai multe mandate decât PNL", a susţinut acesta.
Potrivit acestuia, ARD nu este interesată de ce se întâmplă în USL, ci doar ca după alegerile din 9 decembrie să obţină un mandat în plus. "Asta înseamnă o bătălie în fiecare circumscripţie pentru că se va aplica legea din 2008, o lege care, cum ştiţi, a dus oameni de pe locurile doi şi trei în Parlament. E, pe de altă parte, o lege care a fost, prin efectele ei, cea mai proporţională din 1990 încoace. Cu alte cuvinte aveţi încredere pentru că putem în săptămânile următoare să realizăm acest obiectiv. Nu s-a mai întâmplat până acum, până în 2012, să avem o competiţie electorală între un bloc politic care asociază două partide care au fiecare peste 20% şi un partid care construieşte acum o alianţă situată la rândul ei puţin peste 20%", a mai declarat Preda. CITIŢI ŞI:
- Obiectivul Dreptei: 130 de parlamentari
- Şcoala Tinerilor Democraţi s-a deschis cu mai multe critici la adresa guvernării