Cristian Mungiu, iubit la Cannes

Regizorul roman a luat primul premiu, cel al criticii iar astazi asteapta sa castige potul cel mare - "Palme d'Or".

Cristian Mungiu sta intr-o "rezervatie de pini", Catalin Mitulescu si-a cumparat bicicleta, iar Alex Leo Serban evita petrecerile pe Croazeta.

Filmul lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” a primit ieri Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Cannes. Premiul a fost acordat de Federatia Internationala a criticilor de film care l-a apreciat drept cea mai buna pelicula prezentata la Cannes. Acest lucru creste sansele ca filmul sa primeasca si marele premiu al Festivalului.

Cristian Mungiu a ramas singur cu sotia si fiul sau, Vladimir, intr-o „rezervatie de pini”, un apartament inchiriat la Vallauris, la cinci kilometri de Cannes. „N-am apucat sa merg nicaieri, nici macar sa vad celelalte filme din competitie, pentru ca am in fiecare zi intalniri. Am apucat sa-mi duc intr-o zi copilul pe plaja si a sunat imediat telefonul.”

Exista un loc minunat langa Cannes, un sat, St. Paul Vince, unde n-a apucat sa mai ajunga. „Pentru noi nu exista plaja, vedete sau altceva. Suntem 100a conectati la ce se intampla cu filmul nostru”. Mungiu n-a onorat nici invitatiile la petreceri, iar singura calatorie scurta pe care a facut-o a fost prin imprejurimi, la Mougins.

Restul echipei, in afara de operatorul Oleg Mutu, a plecat in tara la cateva zile dupa proiectia filmului „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Acesta e dat ca favorit chiar si azi, pe ultima suta de metri, insa gusturile criticilor intra in mod traditional in conflict cu cele ale juriului, cel putin la Cannes. Asa ca, ne sfatuieste Alex Leo Serban, „sa ne asteptam la mai putin ca sa ne bucuram mai mult dupa aceea, si nu invers”.

Dinulescu, de vorba cu Tarantino

Din cauza unui eveniment nefericit - decesul tatalui sau -, Cristi Puiu a renuntat la jurizare si s-a intors marti in tara. Corneliu Porumboiu a trecut si el pe Coasta de Azur doar doua-trei zile, cat sa dea un interviu in revista „Le film francais”, alaturi de Mungiu si Catalin Mitulescu.

Ultimii sositi la Cannes au fost cei din echipa filmului „California dreamin’ (nesfarsit)” - protagonistii Jamie Elman, Andrei Boncea, Liviu Marghidan si monteurul Catalin Cristutiu - instalati la o vila din Vallauris. Ceva mai „la centru” stau actorii Razvan Vasilescu si Armand Assante. Maria Dinulescu a ramas in relatii reci cu echipa de la MediaPRO, dupa ce a protestat ca n-a fost inclusa in delegatia filmului - la proiectia de presa nu si-au vorbit - si si-a platit singura un intreg sejur pe Croazeta.

Sta cu alte doua fete, intr-un apartament inchiriat, in Pont Alexandre III, la doi kilometri de aglomeratia festivaliera. „Am avut tot felul de intalniri cu producatori si am deja patru propuneri sa joc in filme, doua in America si doua in Italia.” A schimbat doua vorbe cu Tarantino si, pe unde a umblat, a facut reclama „Californiei”.

In smoching, pe bicicleta

Dupa un pranz oficial la selectul Hotel Majestic de pe Croazeta, impreuna cu toti cei 15 regizori din Atelierul „Cinefondation”, Catalin Mitulescu a venit la un ceai la Caffe Roma, vizavi de celebrul Jimmy’z, barul unde-si fac veacul celebritatile. I se pare ca romanii au fost mai imprastiati anul acesta, s-au intalnit mai putin, iar petrecerea lor de pe 18 mai a fost „timida”, ca pentru prima incercare. Cu el pe Croazeta a venit fratele sau, Daniel, si Dorotheea Petre.

Mitulescu prefera terasele de langa Palatul Festivalurilor si partea veche a orasului, Le Suquet. „Vin de cinci ani aici, dar nu mai am entuziasmul de la inceput, ceea ce nu e chiar rau. Trebuie sa stii cum sa te protejezi, pentru ca festivalul te mananca de energie”.

Seara, Mitulescu si Dorotheea Petre au „parcat” bicicletele in fata la Carlton, pentru o cina la smoching si rochie de seara. Priveliste ciudata in alte imprejurari, nu si aici, unde flutura rochiile cu paiete de pe scutere. „Nu le-am inchiriat, chiar ni le-am cumparat de aici.”

OCHIUL CRITIC

Alex Leo Serban, despre traditia lui „Raul!” > De zece ani, in luna mai, criticul Alex Leo Serban inchiriaza un apartament la Cannes.

> Evita petrecerile si spune ca fervoarea Cannes-ului este extrem de obositoare cateodata, chiar si pentru cei obisnuiti cu ea.

> „Ceea ce este interesant aici e ca vezi cum se configureaza cinematografia mondiala, ce trenduri mai sunt”, adauga criticul.

> Dimineata merge la Hotel Majestic sa-si ia revistele, iar apoi isi ocupa locul „sau” in sala de cinema.

> „E ciudat, dar fiecare ocupa cam acelasi loc in sala, in fiecare an. E ca un fel de traditie”.

> O alta traditie e ca, in prima seara de festival, sa strige cineva „Raul!”, inainte de proiectie.

> „Daca nu se striga Raul, ceva nu e in regula.”

Citi si:

Nemescu, premiu post-mortem la Cannes