Cristi Chivu, între Fenerbahçe și Galata

Fostul internațional român Cristian Chivu e foarte aproape de a pune capăt aventurii la Inter Milano. După cinci ani petrecuți la Inter, Chivu ar putea ajunge, din sezonul viitor, în Turcia.

Chivu, 31 de ani, nu mai e dorit la Inter, care încearcă să scape de român.

Dintre variantele vehiculate în ultima vreme, ca posibile destinații pentru Chivu, Turcia pare cea mai plauzibilă.

"Probabil că va pleca de la Inter, ar fi mai bine pentru el. Are nouă ani pe care i-a jucat în Italia, un campionat cu o presiune incredibilă.

A luat o groază de trofee, acum poate să încerce o nouă provocare. Este o posibilitate să plece la Galatasaray. Şi nu este singura.

Mai sunt şi cei de la Fenerbahçe, mai sunt destule, avem timp să ne gândim", a declarat Victor Becali, impresarul jucătorului, la DigiSport.