În semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor, la Adu-Dhabi, echipa de fotbal Inter Milano, cu Cristi Chivu titular, a învins miercuri formaţia sud-coreeană Seongnam, scor 3-0. În finală, italienii vor da sâmbătă peste congolezii de la Mazembe.
Inter Milano este în finala Campionatului Mondial al Cluburilor, după 3-0 cu Seongnam Ilhwa. Dejan Stankovici (3), Javier Zanetti (32) şi Diego Milito (73) au marcat, în meciul din această seară, pentru campioana Europei. Ziariştii italieni s-au înşelat: Cristi Chivu, revenit după o accidentare, a fost titular la Inter. În preziua partidei, publicaţia "La Gazzetta dello Sport" anunţa că reşiţeanul nu va fi folosit din primul minut. Antrenorul spaniol Rafael Benitez a fost de altă părere, utilizându-l pe român de la început.
Chivu, criticat de presa italiană
Căpitanul tricolorilor a fost schimbat în minutul 79, iar prestaţia sa a fost criticată de presa italiană. "Chivu a fost nesigur, a avut nevoie de mult noroc pentru a scăpa cu faţa curată", a scris "tuttomercatoweb". "Partidă cu adevărat anonimă pentru român. S-a limitat doar să-şi apere banda", a precizat şi "sportevai.it". Chivu a fost folosit fundaş stânga, o poziţie care nu-i convine, în timp ce Zanetti a jucat pe dreapta, iar brazilianul Lucio a făcut cuplu în centrul apărării cu columbianul Ivan Cordoba. Cu 11 minute înainte de final, Chivu i-a lăsat locul lui Santon. Atacantul Denis Alibec, celălalt român de la Inter, n-a fost folosit niciun minut, deşi a făcut deplasarea în Emiratele Arabe Unite. În finală, Inter va da peste gruparea congoleză TP Mazembe, care a dispus ieri cu 2-0 de formaţia Internacional Porto Alegre, deţinătoarea Cupei Libertadores. Finala va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00 (n.r. - în România).