Crin Antonescu: Suspendarea lui Băsescu şi înlocuirea lui Anastase rămân preocupări ale USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că suspendarea preşedintelui Băsescu şi înlocuirea de la şefia Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase rămân teme de preocupare ale USL, care vor fi luate în calcul, dar nu reprezintă un obiectiv al Guvernului Ponta.

"Nu este şi nu are cum să fie între obiectivele Guvernului sau între temele guvernului nici una, nici alta. Din punct de vedere politic, pentru coaliţia noastră, şi una, şi alta rămân teme de preocupare, rămân, o spun limpede, obiective, pentru că am continuat să credem că Traian Băsescu a încălcat Constituţia în nenumărate rânduri şi grav", a spus Antonescu, conform mediafax.ro.

El a mai arătat că, din punctul de vedere al USL, prezenţa lui Traian Băsescu la Cotroceni face deservicii României, iar Roberta Anastase a încălcat grav şi Regulamentul Camerei, şi etica minimală a oricărui parlamentar. "Din acest motiv, s-a ajuns la acea formă de protest fără precedent care a durat până la căderea Guvernului", a precizat liderul PNL, cu referire la greva parlamentară la care USL a renunță după căderea guvernului Ungureanu. CITIȚI ȘI:

  • Frunzăverde: Suspendarea președintelui nu este prioritatea USL
  • USL îl vrea pe Băsescu spectator
  • Ludovic Orban: Băsescu, "un personaj diabolic, care trebuie demis cât mai urgent"