Crin Antonescu: Guvernul să trimită CCR ce a cerut. Românii din străinătate nu fac parte din cvorum

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat aseară că Executivul trebuie să trimită Curţii Constituţionale ceea ce aceasta i-a cerut, precizând însă că românii din străinătate nu fac parte, potrivit legii, din listele electorale permanente.

"Curtea spune: în temeiul legii şi cu forţă de lege, în modificare, ce trebuie să facă Guvernul, de ce şi cum se calculează cvorumul. Şi simplu, încă o dată pentru toată lumea, da, pe faţa pământului există un număr de cetăţeni români, care toţi, cu excepţiile prevăzute de lege, au drepturi electorale. Nimeni nu a vrut să le ia aceste drepturi, nimeni nu le pune în discuţie şi Guvernul are de fiecare dată obligaţia, când sunt alegeri de acest fel, să ofere condiţiile pentru ca aceia care vor dintre aceşti oameni să voteze. Dreptul electoral nu este totuna, dreptul de vot nu este totuna cu prezenţa pe listele electorale permanente", a spus Crin Antonescu, aseară la Antena 3.

Potrivit acestuia, cvorumul la referendum se calculează din listele electorale permanente şi Curtea Constituţională se adresează Guvernului pentru a-i cere să ia măsurile prin care să îi spună câţi cetăţeni români sunt într-adevăr.

"Deci nu cei cu domiciliul în străinătate, nu cei cu reşedinţa în străinătate, nu cei care activează în misiunile diplomatice din străinătate, care au drept de vot, dar care votează pe liste suplimentare, al căror vot contează, care se adună la rezultatul referendumului, da? (...) Asta este o chestiune perfect clară, Curtea s-a pronunţat, i-a cerut Guvernului să facă acest lucru şi, între alţii, domnul ministru Ioan Rus la vremea respectivă s-a făcut că nu înţelege acest text, după care au început atacurile lui Traian Băsescu care a spus: nu, nu este bine ce vrea Curtea. Curtea trebuie să vrea altceva", a mai spus Antonescu.

Întrebat în baza cărei hotărâri Guvernul va prezenta Curţii Constituţionale lista cu cetăţenii români cu drept de vot, Antonescu a spus că trebuie să transmită răspunsul solicitat de plenul Curţii.

"Guvernul trimite Curţii Constituţionale ceea ce i-a cerut Curtea prin decizia plenului acestei Curţi. Guvernul trimite, dă curs acestor solicitări a Curţii Constituţionale făcând nişte acţiuni prin MAI, prin MAE, care sunt foarte clare, pe acte oficiale. Deci e simplu, pe care îi descrie hotărârea Curţii cu domiciliu, cu reşedinţa în străinătate, sunt atâţia, au drept de vot, unii dintre ei au şi votat, nu foarte mulţi din păcate, dar nu fac parte spune Curtea, spune legea din listele electorale permanente. (...) Îi numărăm şi îi trimitem Curţii, şi spunem: nu fac parte din cvorum", a declarat Antonescu. Citiţi şi:

  • Crin Antonescu: Ioan Rus a minţit! Sigur are ceva de ascuns
  • Ministrul de Interne, Ioan Rus, şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, au demisionat. Rus: Au fost presiuni, începând cu Băsescu şi terminând cu Antonescu
  • Oprişan: Ioan Rus este "un tip OK", demisia sa este surprinzătoare
  • Băsescu: "Atât premierul Ponta, cât şi ministrul Rus, s-au aşezat într-un ridicol greu de comparat. Actualizarea listelor nu se face cu 'nea Vasile"
  • MINI - RECENSĂMÂNT INSTANT. Cum vrea Ioan Rus să-i numere pe români: "Mă, Popescu Vasile există?"
  • INCREDIBIL. Tromboanele primarilor stahanovişti, care au dublat producţia de voturi
  • Ioan Rus: Listele electorale vor fi organizate printr-un mini recensământ, până pe 24 august