CRIMINALII DE LA OXFORD au îngrozit AMERICA

Andrew Warren, 56 de ani, şi Wyndham Lathem, 42 de ani, au fost reţinuţi de poliţia din Oakland, după ce l-ar fi înjunghiat mortal pe Trenton Cornell-Duranleau, un frizer de 26 de ani găsit mort la domiciliul său din Chicago, săptămâna trecută.

Un angajat al Universităţii britanice Oxford şi un profesor al unei facultăţi din Chicago au fost arestaţi în SUA, unde erau căutaţi pentru uciderea unui american, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă poliţia din Chicago, potrivit AFP, citați Agerpres.

 

Andrew Warren, 56 de ani, şi Wyndham Lathem, 42 de ani, au fost reţinuţi de poliţia din Oakland (California), conform unei postări pe Twitter al purtătorului de cuvânt al poliţiei din Chicago.

 

Cei doi fuseseră daţi în urmărire pe întregul teritoriu al SUA. Ei l-ar fi înjunghiat mortal pe Trenton Cornell-Duranleau, un frizer de 26 de ani găsit mort la domiciliul său din Chicago, săptămâna trecută.

 

Moartea a fost atât de violentă, a explicat poliţia, încât lama cuţitului folosit s-a rupt.

 

Autorităţile au dezvăluit vineri că Wyndham Lathem a trimit un mesaj video apropiaţilor săi pentru a le cere iertare după această crimă.