Legionarii au descărcat nouă gloanţe în trupul marelui istoric. Cu doi ani în urmă, Zelea Codreanu fusese sugrumat. Când încă mai trăia, Căpitanul îi scrisese că-l va urî şi după moarte.
În urmă cu 70 de ani, în seara zilei de 27 noiembrie, şapte indivizi intrau în vila din Sinaia a lui Nicolae Iorga. Pe motiv că îl duc la un interogatoriu la Bucureşti, legionarii l-au ridicat pe istoric din biroul său şi l-au asasinat pe un câmp în apropiere de comuna Strejnic. Era răzbunarea legionarilor pentru moartea liderului lor, Corneliu Zelea Codreanu.
În anul 1938, Iorga a publicat o serie de articole foarte critice la adresa Mişcării Legionare în "Neamul românesc". "Corneliu Zelea Codreanu s-a simţit ofensat, deranjat de conţinutul acestor articole. În esenţă, Nicolae Iorga spunea că Mişcarea Legionară pregăteşte în restaurantele legionare, printre «blide şi pistoale», o revoluţie împotriva ordinii de drept, ordine reprezentată de fapt de monarhie şi de noul regim al dictaturii", explică istoricul Florin Muller, profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. La acea dată, regele Carol al II-lea instaurase o dictatură regală şi desfiinţase partidele politice.
"Ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate"
Drept răspuns, Codreanu îi adresează lui Iorga o scrisoare deschisă: "De câtva timp plouă cu articole de otravă peste noi. Între bliduri (adică la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluţii îngrozitoare şi vrem să ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mână şi în buzunare. Ei bine, nu mai pot! Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care team respectat, îţi strig: Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. (...) şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!".
Codreanu era revoltat şi de închiderea acestor cantine legionare, una la Obor şi alta la Liceul "Lazăr", avizată de Iorga, la acea dată ministru de stat în guvernul patriarhului Miron Cristea.
Iorga s-a adresat Parchetului Militar şi a cerut deschiderea unei acţiuni în justiţie. Arestat, Codreanu a fost condamnat în urma unui proces extrem de rapid la şase luni de închisoare pentru calomnie. După o anchetă a Ministerului de Interne, Codreanu a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale, iar în cadrul procesului, o încercare a lui Carol al II-lea de a controla Mişcarea Legionară, a fost condamnat la zece ani de muncă silnică la minele de sare. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în timp ce Codreanu era transportat împreună cu alţi legionari de la Râmnicu- Sărat la închisoarea din Jilava, camioanele au oprit, iar jandarmii i-au sugrumat pe deţinuţi în pădurea din Tâncăbeşti.
Despre Iorga: "Sinistra vedenie cu barbă şi umbrelă"
Considerat vinovat de legionari pentru moartea Căpitanului, Iorga începe să primească o mulţime de scrisori anonime în care era ameninţat cu moartea. După instaurarea regimului legionar în septembrie 1940, istoricul este pensionat din funcţia de profesor, iar ziarul "Neamul românesc" este închis. Vara anului 1940 şi-o petrecere izolat la Vălenii de Munte, iar ulterior se mută în vila din Sinaia. La Bucureşti, presa legionară îl atacă dur, numindu-l "călău", "sinistra vedenie cu barbă şi umbrelă" sau "enciclopedia ambulantă anexată lui Armand Călinescu".
Împuşcat în câmp
În seara zilei de 27 noiembrie, la vila profesorului din Sinaia au venit şapte bărbaţi care i-au spus Ecaterinei Iorga că sunt din Poliţia Legionară a Capitalei şi că au venit să-l ia pe Iorga la Bucureşti pentru un interogatoriu. Bărbaţii au intrat în biroul lui, l-au ridicat şi l-au urcat într-o maşină. În dimineaţa zilei următoare, trupul istoricului a fost găsit pe câmpul dintre Ploieşti şi comuna Strejnic, cu nouă tuburi de cartuşe lângă el.
Ziarele au tăcut la moartea profesorului
În atmosfera sumbră din statul naţional-legionar, moartea lui Nicolae Iorga a fost trecută sub tăcere: "Cenzura a împiedicat ca în ziare să apară măcar anunţul", spune istoricul Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga şi profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
Rectorul legionar al Universităţii din Bucureşti, Petre Panaitescu, un fost elev al lui Iorga, a respins propunerea ca instituţia pe care o conducea să arboreze steagul negru deasupra clădirii universităţii. A fost arborat în schimb de 47 de universităţi din întreaga lume.
"Era o crimă care în mod vădit era făcută de oamenii de la putere. Antonescu a ţinut în ziua aceea o şedinţă cu miniştrii şi cu şefii militari în care singura lui grijă a fost să arate că nu el e vinovat. Dar în realitate nu făcuse nimic pentru a proteja pe cineva care era ameninţat cu moartea. Personal, nu cred că Antonescu a ştiut. Dar în orice caz, solidaritatea lui era mai degrabă cu asasinii decât cu victima, cel puţin până în ianuarie când s-au întors împotriva lui. Atunci a pus tunul pe ei, dar ar fi putut începe mai devreme", conchide Pippidi.
"Personal, nu cred că Antonescu a ştiut. Dar, în orice caz, solidaritatea lui era mai degrabă cu asasinii decât cu victima.", ANDREI PIPPIDI, istoric
PORTRET
Copilul-minune
Nicolae Iorga şi-a uimit contemporanii încă de mic prin memoria sa formidabilă şi prin uşurinţa scriiturii. La 6 ani cunoştea toate cronicile Moldovei, iar la 13 scria articole la ziar.
"Eu n-am învăţat a ceti şi scrie: sunt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de niciun ceas de pregătire «pedagogică» pentru a descoperi literele şi a le îmbina în silabe", scria istoricul.
"Nu se poate con cepe istoriografia română fără Iorga. Câm pul lui de observaţie s-a întins la toate problemele fundamentale ale istoriei europene. Dar a avut permanent drept centru istoria românilor, cu lungul ei drum de la popor la naţiune. Aceasta e tema care nu s-a şters niciodată din mintea lui", spune Andrei Pippidi.
Toată viaţa, Iorga a fost ataşat de valorile tradiţionale ale lumii satului. "Misiunea pe care şi-a gândit-o a fost de «luminător» al maselor, în spiritul iluminist", explică el. "Nu e o întâmplare că el se angajează în politică în ajunul marii răscoale din 1907 şi că primul lui mare discurs în Cameră este în apărarea ţăranilor".
"CĂPITANUL"
Duşman înverşunat al democraţiei, Corneliu Zelea Codreanu, actor-cheie în "teatrul fascist", s-a aflat la originea multor asasinate, deşi discipolii îl socoteau un "sfânt"
Figura charismatică a lui Corneliu Zelea Codreanu, iniţiatorul Mişcării Legionare din România, venerată în timpul vieţii de apropiaţi, este privită şi acum cu religiozitate de grupările de inspiraţie neolegionară, care îl numesc "omul care a atins perfecţiunea cerească", "ascet" sau "sfânt".
"Venea călare pe calul alb, îmbrăcat ca un prinţ"
Transformat în epocă în simbol al moralităţii şi al luptei împotriva corupţiei politicienilor, Codreanu stătea excelent la capitolul imagine. Când mergea prin sate, se îmbrăca în costum naţional, cu iţari şi brâu, şi intra în curţile oamenilor urcat pe un cal. Vorbea puţin, se închina, participa la slujbele religioase, iar cei din jurul lui vedeau o forţă misterioasă ce emana din frumosul tânăr din faţa lor. "Venirile lui Corneliu Zelea Codreanu erau regizate: venea călare pe calul alb, îmbrăcat ca un prinţ", spune politologul Cristian Pîrvulescu.
"Codreanu avea această capacitate de a câştiga adeziunea, de a construi o osmoză cu publicul său, cu electoratul românesc, prin apariţie, printr-o atitudine nondiscursivă, prin comparaţie cu restul liderilor politici construiţi pe un nivel verbal, pe un nivel discursiv mult mai accentuat", explică istoricul Florin Muller.
"Teatrul fascist": ceremonial, estetică, imagine
Legionarii puneau în scenă adevărate spectacole menite să impresioneze opinia publică: marşuri, procesiuni religioase, cântece patriotice, muncă voluntară, campanii caritabile în sate.
"Religie politică laică, fascismul cuprinde un accent deosebit pus pe scenografia propagandistică, pe ceea ce Emil Cioran numea "teatrul fascist". Este vorba despre un accent deosebit pus pe ceremonial, pe estetică, pe imagine, pe vizualitate. Aici este plusul de imagine pe care Mişcarea Legionară îl are în faţa unor partide politice de tip democratic care insistă mai mult pe conţinutul programei politice", continuă Muller.
De altfel, democraţia a fost un duşman permanent al lui Codreanu, vinovată, în viziunea sa, de spargerea "unităţii sufleteşti a neamului", care rămânea expus "în faţa solidarităţii perfecte a iudaismului".
"Vor fi dărâmate bisericile, iar preoţii în odăjdii răstigniţi?"
Dincolo de naţionalism, apelul la valorile ortodoxe a rămas o constantă în viaţa lui Codreanu. În toamna anului 1920, indignat de "hotărârea păgână" a senatului Universităţii din Iaşi de a începe anul universitar fără tradiţionala slujbă religioasă, Codreanu s-a baricadat în clădirea universităţii, fără să permită accesul profesorilor în instituţie.
"Noi, câţiva, ne întrebăm cu durere: oare cât mai este până când vor fi dărâmate bisericile, iar preoţii în odăjdii răstigniţi în altare?", scria Codreanu în "Pentru legionari".
"La cea dintâi, cea mai mică provocare, trag"
În 1924 ia o hotărâre: "De acum însă umblu cu revolverul la mine. Şi la cea dintâi, cea mai mică provocare, trag; de la această hotărâre nu mă va mai clinti nimeni", scrie el în memoriile sale. În acelaşi an îl împuşcă mortal, în timpul unei altercaţii în tribunalul din Iaşi, pe prefectul de poliţie Manciu. A urmat un lung şir de asasinate organizate de Mişcarea Legionară, de la politicieni adversari, precum prim-miniştrii I.G. Duca sau Armand Călinescu, până la foşti camarazi. "Crimele lor odioase din 1940 nu pot să fie niciodată trecute sub uitare. De la asasinarea lui Iorga, la uciderea lui Madgearu, sinuciderea lui Petre Andrei din această cauză, la ofiţerii şi funcţionarii Regelui Carol al II-lea care au fost executaţi la Jilava. Chiar dacă a fost executat Codreanu fără proces, nu există niciun fel de justificare pentru aceste crime", apreciază Pîrvulescu.
"De acum însă umblu cu revolverul la mine. Şi la cea dintâi, cea mai mică provocare, trag; de la această hotărâre nu mă va mai clinti nimeni.", Corneliu Zelea Codreanu, legionar
CRIME CARE AU MARCAT ISTORIA
De la asasinatul politic la linşajul mediatic
Povestea atentatelor politice la români începe chiar din vremea Principatelor. Prim-ministrul Barbu Catargiu a fost ucis în 1862, un asasinat învăluit şi acum în mister: a fost avansată inclusiv ipoteza că domnitorul Cuza a fost implicat. Situaţia nu s-a domolit în secolul XX, iar idei ca puterea proletariatului l-au determinat pe Max Goldstein să încerce să se descotorosească de "exploatatorii" poporului.
În decembrie 1920, a plasat o bombă sub tribuna Senatului. Doi senatori şi un ministru au murit. Povestea ajunge abia acum la legionari. Prima victimă - şeful Consiliului de Miniştri, I.G. Duca, asasinat în Gara Sinaia de grupul Nicadorilor, în '33. Motivul? A interzis participarea legionarilor la alegerile din acel an.
Până la asasinatul lui Iorga, "răzbunarea legionară" l-a vizat pe Armand Călinescu, omul care contribuise decisiv la arestarea lui Codreanu. Pe 21 septembrie '39, premierul este ucis de legionari coordonaţi de Horia Sima. Conf. Ştefan Stănciugelu are o explicaţie interesantă pentru scăderea numărului de asasinate politice în a doua parte a secolului XX. "Linşajul mediatic a luat locul asasinatului politic. Este o violenţă simbolică, dar foarte eficientă", consideră Stănciugelu. (Dan Arsenie)