Am menționat în articolul meu precedent o parte dintre crimele săvârșite de regimul comunist împotriva cărților. Am să mă refer acum la crimele săvârșite împotriva scriitorilor, din dorința de a oferi un reper, printre altele, tuturor celor angajați în realizarea proiectului de mare importanță, „Procesul comuniștilor”.
La scurtă vreme după ocuparea României de sovietici, în 1944, şi instaurarea comunismului (care a devenit evidentă şi n-a mai lăsat loc nici unei iluzii în 1946, când s-au falsificat alegerile), numeroşi scriitori români au fost arestaţi din motive politice (iar uneori numai pentru că superioritatea lor intelectuală îi făcea susceptibili de independenţă de gândire).
Ei au fost anchetaţi şi torturaţi, au făcut ani mulţi de închisoare (în unele cazuri, fără judecată), au avut parte, ca deţinuţi politici, de un tratament barbar şi de umilinţe greu de imaginat, şi-au ruinat sănătatea (iar unii dintre ei au murit, în timpul detenţiei sau imediat după eliberare). Ieşind din închisoare, şi-au petrecut alţi ani cu domiciliu forţat sau au trăit o lungă perioadă asemenea unor proscrişi, urmăriţi de Securitate şi supuşi interdicţiei de a publica.
Arestările scriitorilor s-au desfă- şurat practic fără întrerupere timp de aproximativ douăzeci de ani (1944-1964). S-au remarcat însă două „valuri” de arestări, primul între 1946 şi 1953 (de la scoaterea în afara legii a PNŢ, adevăratul câştigător al alegerilor din 1946, şi până la moartea lui Stalin), iar al doilea în anii 1956-1959 (ca reacţie la revolta anticomunistă din Ungaria din 1956 şi ca dovadă de fidelitate a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej faţă de Moscova, în împrejurările retragerii trupelor sovietice din România în 1958).
Spre sfârşitul anilor de teroare, în închisorile comuniste se aflau, simultan, sute de scriitori. Petre Pandrea, el însuşi deţinut politic, întocmeşte la 4 ianuarie 1964 o listă a scriitorilor întemniţaţi, ca şi el, la Aiud, listă intitulată cu umor negru „Uniunea Scriitorilor de la Aiud”:
„1. Ion Petrovici
2. Traian Brăileanu
3. Gane (+)
4. Radu Gyr
5. Titus Cristureanu
6. Dr. Sandu Lieblich
7. Anton Dumitriu
8. George Manu (+)
9. Sandu Tudor
10. Paul Sterian
11. Tudor Popescu (prof. teologie)
12. Dumitru Stăniloaie
13. Dumitrescu-Borşa
14. Ioan Victor Vojen
15. Luca Dimitrescu
16. Cristofor Dancu
17. Fane Vlădoianu
18. Petre Pandrea
19. Petre Ţuţea
20. Ion Gheorghiţă
21. Dorin Hasnaş
22. Cuza Marinescu
23. Popescu-Prundeni
24. Romulus Şeişanu
25. Romulus Dianu
26. Sergiu Dan
27. Peltz
28. Dr. Ilie Rădulescu
29. Ion Dimitrescu
30. Arşavir Acterian
31. Valeriu Anania
32. Nicolae Pătraşcu
33. Roman Braga
34. Dr. V. Voiculescu
35. Al. Mironescu
36. Gabriel Bălănescu
37. Ion Manta - Cluj
38. Zaharia Boilă
39. Nedelescu
40. Dr. Ilie Niculescu
41. Ion Caraion
42. Ernest Bernea
43. Radu Budişteanu
44. Nichifor Crainic”
Iată, în cele ce urmează, şi o schiţă de cronologie a arestărilor:
În 1945 este arestat la Sibiu omul de cultură, pedagogul şi patriotul Onisifor Ghibu, considerat criminal de război. El este eliminat definitiv şi de la catedră, pentru a nu le mai transmite niciodată studenţilor ideile sale.
Tot în 1945 este arestat poetul Radu Gyr (Demetrescu) şi condamnat la moarte (dar pedeapsa îi este comutată ulterior în muncă silnică). Stă în închisoare până în 1957; în 1958 este din nou închis şi rămâne întemniţat până în 1963. Răscolitorul său poem „Ridică- te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” este cel mai cunoscut dintre textele create de deţinuţii politici români în închisori (create în minte pentru că nu aveau voie să scrie):
„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mâine/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/ Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică- te, Ioane!// Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,/ Ci ca să aduni chiuind pe tăpşane/ O claie de zări şi-o căciulă de stele,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Aşa ca să bei libertatea din ciuturi/ Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte/ Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,/ Pe toate ce slobode-ţi râd înainte,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Ridică- te, Ioane, pe lanţuri, pe funii,/ Ridică- te, Gheorghe, pe sfinte ciolane,/ Sus pe lumina din urmă-a furtunii,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”
În 1947, alături de alţi fruntaşi ţărănişti, Nicolae Carandino este prins în capcana întinsă de Securitate la Tămădău. Este condamnat la 6 ani de temniţă grea şi 2 ani de degradare civică pentru „crimă de complot în scop de trădare”, 6 ani de închisoare pentru „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei” şi 6 ani de închisoare pentru „surpare a ordinii constituţionale”. După ispăşirea celor 18 ani de închisoare va fi trimis cu domiciliu obligatoriu în comuna Rubla din Bărăgan.
În 1947 este ridicat de NKVD Petre N. Caraman, profesor universitar la Iaşi, pentru afirmaţiile lui privind drepturile României asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord. După eliberare va fi nevoit să lucreze ca încărcătordescărcător de vagoane. Până la moartea sa (petrecută la 9 ianuarie 1980) va scrie peste 10.000 de pagini de studii de folclor comparat, rămase nepublicate.
Tot în 1947 este arestat prozatorul și ziaristul Mircea Damian. Internat în spitalul penitenciarului Văcăreşti pentru cancer la laringe, va muri în închisoare, peste câteva luni.
Nichifor Crainic, poet ortodoxist şi „polemist ideologic” (cum îl numea Tudor Vianu), mentor al revistei „Gândirea” şi al gândirismului, este judecat în contumacie în 1945 şi condamnat la închisoare pe viaţă. Toată lumea îl crede refugiat undeva în Germania, fără să bănuiască măcar că, vag deghizat (îşi lăsase barbă) şi cu acte false (pe numele Ion Vladimir Spânu), se ascunde în diferite sate din Transilvania, în casele unor preoţi cărora le fusese profesor la seminarul teologic. În 1947, crezând că atmosfera se mai destinsese şi că va fi repus în drepturi, poetul se predă autorităţilor comuniste. Acestea anulează, într-adevăr, sentinţa nedreaptă din 1945, dar îl ţin închis fără judecată, la Aiud, timp de cinsprezece ani!
În 1948 este arestat strălucitul eseist și memorialist Petre Pandrea. Va face în total 10 ani de închisoare din motive politice (1948-1952 şi 1958-1964). La prima arestare, din 1948, îi sunt confiscate sute de documente din arhiva personală, ca şi manuscrisele unor lucrări literare. Cu prilejul celei de-a doua arestări, din 1958 – menţionează Nadia Marcu-Pandrea, fiica scriitorului – Securitatea ridică de la domiciliul său peste 6.000 de pagini manuscrise, printre care şi Jurnalul mandarinului valah, ţinut de la 19 noiembrie 1952 (ziua primei eliberări) până la 23 octombrie 1958 (ziua re-arestării).
În 1948 este arestat scriitorul Banu Rădulescu, pe atunci student la Medicină (trecuse în anul VI). Va fi eliberat în 1954. (Iar în 1990 va înființa și conduce revista de mare prestigiu „Memoria”.)
În 1949 este arestat criticul și istoricul literar Adrian Marino, membru al PNŢ (organizaţia de tineret), şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 8 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Trece prin închisorile din Jilava, Aiud şi Oradea. După eliberarea din închisoare, în 1957, are domiciliu obligatoriu în Bărăgan. De aici, ajutat de un coleg din PNŢ, Victor Coconeţi, a plecat de câteva ori la Cluj, clandestin. Va fi graţiat în 1964.
În 1949 este arestat şi anchetat timp de 6 luni Nicolae Balotă. La începutul lui 1956 va fi din nou arestat şi condamnat de Tribunalul Militar din Cluj (pentru „trădare”, de fapt pentru îndrăzneala de-a fi criticat regimul comunist), la 7 ani de închisoare, pe care îi va petrece la Malmaison, Uranus, Jilava, Făgăraş, Gherla, Piteşti, Dej. În continuare va sta 2 ani cu domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti de pe malul Dunării. Personalitate remarcabilă a culturii române contemporane, va povesti, dintr-o perspectivă umanist-creştină, această experienţă în Caietul albastru (vol. I-II, 2000).
În toamna lui 1949, la vârsta de 17 ani şi jumătate, este arestat prozatorul Anatolie Paniş pentru afirmaţia că „Basarabia este românească”.