CRIMĂ ORGANIZATĂ. 4,8 miliarde euro DISPĂRUTE în FUM

Autorităţile române au capturat, în primele şase luni ale anului, aproape 75 de milioane de ţigări de contrabandă, în valoare de circa 45 de milioane lei.

În acest mod, autorităţile au împiedicat, zilnic, peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă să ajungă pe piaţa neagră din România, adică echivalentul consumului total al unui oraş de circa 100.000 de locuitori.

 “Deşi în prima jumătate a lui 2017 nivelul contrabandei a scăzut cu 1,3 puncte procentuale faţă de finalul anului trecut, ajungând la 15,5%, suntem încă departe de media europeană de 9%. Contrabandiştii răspund eforturilor intensificate ale autorităţilor cu metode din ce în ce mai surprinzătoare de forţare a graniţelor, încurajaţi de profiturile mari pe care le aduce traficul ilegal', subliniază Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice al British American Tobacco România, citată de Agerpres.

Conform comunicatul citat, cele patru operaţiuni SCUT desfăşurate de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), prin autoritatea vamală, acţiunile sporite ale Poliţiei de Frontieră, intensificarea controalelor desfăşurate de Poliţia Română, precum şi finalizarea unor dosare importante de criminalitate organizată de către DIICOT au condus la scăderea pieţei ilicite în prima jumătate a anului 2017.

“Cu toate acestea, impactul contrabandei asupra încasărilor la bugetul de stat este, în continuare, semnificativ, fiecare punct procentual de piaţă neagră însemnând aproximativ 40 milioane euro neîncasaţi de către stat sub formă de taxe şi accize”, notează compania.

Potrivit unui studiu KPMG, România a ocupat, în 2016, locul 6 la nivelul Uniunii Europene ca volum de ţigări de contrabandă consumate, iar 83% dintre românii intervievaţi au primit oferte de ţigări de contrabandă chiar pe stradă, cu 40% mai mult decât media europeană.

În ultimii 7 ani (2010-2016), statul român a pierdut 4,8 miliarde de euro (aproximativ 21,6 miliarde de lei). De asemenea, piaţa neagră a crescut cu 27%, între anii 2011 şi 2016. În acest sens, fiecare container de ţigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru reţelele de contrabandă.

România este una dintre cele mai afectate ţări din Uniunea Europeană, a doua din Europa de Est, după Polonia. Nivelul pieţei negre din România este mult peste media europeană de 9%, iar regiunea cea mai afectată de contrabanda cu ţigări rămâne, în continuare, nord-estul ţării, unde se află graniţele cu Ucraina şi Republica Moldova, principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă care ajung sa fie consumate în România.

Din datele oficiale existente reiese faptul că traficul ilicit de ţigări prejudiciază, anual, statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ trei miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieţei negre.