Crimă la Constanța. Bătrân, imobilizat la pat, omorât prin sufocare

Un bărbat, de 39 de ani, din Constanța, a fost reținut de polițiști, suspectat de uciderea prin sufocarea a unui bătrân, de 84 de ani, imobilizat la pat, în casa căruia a intrat a intrat pentru a cere bani victimei.

Crima a avut loc, vineri dimineață, în jurul orei 2,00, când polițiștii Secției 3 Constanța au fost chemați să intervină la un bloc de pe bulevardul 1 Decembrie. Cel care a sunat la 112 a sesizat că din apartamentul vecinului său se aud strigăte de ajutor.

Polițiștii au ajuns în doar câteva minute, au intrat în casă unde au găsit un bărbat de 84 de ani, mort, cu o pernă pe față. În apartament, ascuns după o ușă, au găsit un bărbat, suspect de crimă, care, după faptă, nu apucase să fugă. A fost ridicat și dus la poliție pentru audieri.

Din cercetăriile polițiștilor a reieșit că bătrânul imobilizat la pat era în grija unei femei care avea cheile apartamentului. Ginerele femeii îl cunoștea pe proprietarul apartamentului, anterior îi ceruse bătrânului bani și obținuse.

Noaptea trecută, cu cheile sustrase de la soacra sa, bărbatul ar fi intrat în apartament, cerându-i din nou bani bătrânului. Pentru că victima a refuzat, suspectul s-a enervat, i-a pus perna pe față și l-a sufocat. El ar fi declarat polițiștlor că avea nevoie de bani pentru că suferă de o boală incurabilă și îi trebuie pentru tratament.

Individul, care nu are antecedente penale, a fost reținut și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.