Crima cutremurătoare comisă de doi studenți în urmă cu nouă ani la Timișoara a devenit subiect de carte. După ce coautorul omorului, și cel care a tranșat victima, pentru a o face să încapă într-un geamnatan, și-a scris memoriile din pușcărie, povestea devine sursă de inspirație pentru o scriitoare din Arad.
Pe 31 iulie 2009 Carmen Bejan și iubitul ei, Sergiu Florea, amândoi arădeni, studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, l-au ucis pe Trifu Shrottu, un bărbat de etnie romă în vârstă de 65 de ani, după care l-au tranșat și l-au băgat într-un geamantan și un sac de plastic plănuind să îi dea foc, în mașina sa. La insistențele lui Sergiu, care voia bani să își cumpere o mașină, Carmen a acceptat să se prostitueze cu bărbatul care o acostase pe stradă. Au stabilit tariful, apoi și-au dat întâlnire în camera de cămin a fetei, unde, nefiind de acord cu solicitarea acestuia de a-i face și sex oral, a izbucnit o cerată în urma căreia, în timp ce Sergiu îl imobizliza pe client, Carmen i-a înfipt de trei ori un cuțit în inimă. După ce l-au omorât pe bărbat, cei doi tineri au vrut să-l transporte cu un geamantan, însă cum nu încăpea, au încercat să-l decapiteze, până la urmă limitându-se la a-i tăia picioarele. Din cămin au plecat spre mașina victimei, cu trupul într-o valiză, iar picioarele îndesate în doi saci negri de gunoi. Cei doi au fost reținuți pe 2 august 2009, iar peste doi ani, instanța supremă i-a condamnat definitiv la câte 20 de ani de închisoare cu executare, pentru omor deosebit de grav și profanare.
La scurt timp după ce a ajuns în penitenciar, Carmen l-a parasit pe Sergiu și a început o poveste de dragoste cu un traficant de droguri, Claudiu Șatran, cu care s-a și căsătorit în 2012. Sergiu Florea a scris o carte și apoi și-a întâlnit dragostea, în persoana unei tinere din Novoselskoe, cunoscută prin intermediul unei biserici neoprotestante. Nici Carmen Șatran, nici Sergiu Florea nu au acceptrat niciodată după încarcerare să discute cu presa.
Studenta criminală, un roman de Eugenia Crainic
Eugenia Crainic, purtătoarea de cuânt a Instituției Prefectului Arad lansează, joi, romanul ”Studenta criminală”, carte în care reia povestea crimei de la Timișoara. Romanul va fi lansat la Teatru, în sala mare, în data de 22 martie, la ora 18.00. Romanul se poate achiziționa, în Arad, din librăriile Corina și Cărturești, sau de pe site-ul editurii Mirador. ” Cartea are succes pentru balanța de real cu imaginar, pentru că am avut posibilitatea să cunosc munca judiciariștilor, iar lumea chiar nu o știe și e fascinată, între niște oameni se iscă și o poveste de iubire, este un melanj de scriere alertă de care olumii îi era dor, cred, fiindcă nu cred că în mod întâmplător îmi spun în mesaje foarte mulți Rodica Ojog Brașoveanu”, a declarat autoarea.