Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a explicat cum intenționează Guvernul să îi încurajeze pe români să lucreze până la vârsta de 70 de ani. Potrivit ultimelor informații transmise de reprezentanții Executivului condus de premierul Nicolae Ciucă, proiectul de lege aflat în lucru la Ministerul Muncii nu va avea caracter obligatoriu.
Inițiativa legislativă privind creșterea vârstei de pensionare, adoptată pe 9 iunie 2021 de către Guvern, a intrat în procedură de dezbatere și adoptare la Parlament, la începutul lunii februarie. Românii care vor dori să activeze pe piața muncii și după vârsta de 65 de ani vor avea posibilitatea să o facă până la 70 de ani.
Puncte suplimentare la pensie pentru cine muncește până la 70 de ani
Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a anunțat că vârstnicii care vor rămâne în câmpul muncii și după 65 de ani vor primi, drept recompensă, puncte în plus la pensie.
„Pentru fiecare an pe care îl stai în câmpul muncii, peste 65 de ani, primești puncte în plus de pensie și atunci ai toată motivația să rămâi. Această lege este noua lege a pensiilor la care lucrează domnul Budăi.
Trebuie să te uiți la fiecare persoană, poate mai sunt persoane care nu pot să mai muncească până la 70 de ani, dar poate sunt altele care pot să muncească și își doresc să muncească până la 70 de ani”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, într-o intervenție televizată la Antena 3.
Dan Vîlceanu: Fiecare an aduce o contribuție în plus
Liberalul a subliniat că Guvernul trebuie să ofere posibilitatea fiecărui cetățean care vrea să muncească și după vârsta tipică de pensionare, să o facă.
„Va avea un plus la pensie, pentru că pe fiecare an pe care îl muncește va avea o contribuție în plus la sistem și atunci când va ieși la pensie va beneficia de o pensie mai mare”, a spus șeful Ministerului Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.
În legătură cu o eventuală majorare a veniturilor pensionarilor, oficialul a explicat că acest lucru se va întâmpla doar dacă Ministerul Finanțelor găsește resurse care să susțină un astfel de demers, lucru susținut și de președintele PNL, Florin Cîțu.
Anterior, surse politice din PNL au transmis că veniturile românilor ar urma să se majoreze peste câteva luni. La Ministerul Muncii există un proiect care prevede că pensiile ar putea să crească cu 6-7% de la data de 1 septembrie.
De asemenea, și salariile angajaților români ar urma să crească, potrivit surselor citate. În legătură cu procentul cu care va avea loc majorarea salariilor și perioada concretă când se va impune noua măsură nu au fost oferite detalii.