Numărul profesorilor care se înscriu pe platforma de vaccinare crește de la o zi la alta, susține ministrul Educației, Sorin Câmpeanu. Acesta a venit și cu noi precizări privind redeschiderea școlilor.
Cine decide redeschiderea școlilor. Noi informații de la ministrul Educației. Crește numărul profesorilor care se înscriu pe platforma de vaccinare și care se programează pentru imunizare.
Un număr din ce în ce mai mare de cadre didactice sunt dispuse să se vaccineze împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a precizat că numărul cadrelor didactice care vor să se vaccineze este de 168.000, în creștere zilnică.
Ministrul Educației a anunțat că numărul cadrelor didactice care s-au înscris pe platforma de vaccinare este în creștere. De asemenea, a crescut și procentul cadrelor didactice care au fost programate pentru vaccin.
Cine decide redeschiderea școlilor. Noi informații de la ministrul Educației
„Există un procent de 47% din cadrele didactice din învățământul preuniversitar care s-au înscris pe platforma de vaccinare. Dintre acestea 31%, în jur de 60.000 de cadre didactice au fost deja programate. La nivelul personalului didactic auxiliar, există un procent de 50% deja doar pentru învățământul preuniversitar, care sunt înscrise în platformă, iar 34% sunt deja programate”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.
Potrivit spuselor sale, numărul celor care se programează pentru vaccinare crește de la o zi la alta. Sorin Cîmpeanu a anunțat că în jur de 6.000 de angajați din sistemul de Educație s-au și vaccinat.
Cine decide redeschiderea școlilor
Sorin Cîmpeanu a precizat că autoritățile intenționează să redeschidă un număr cât mai mare de școli pe 8 februarie. El a precizat, însă, că în acest context va prima dreptul la sănătate și evoluția epidemiologică. Decizia finală cu privire la redeschiderea școlilor va fi adoptată pe 2 februarie.
„Vor fi puse la un loc realitățile din educație și realitățile din domeniul sanitar. Deși este foarte greu de pus în balanță dreptul la educație și dreptul la sănătate, într-o astfel de situație, îndrăznesc să spun că dreptul la sănătate, condițiile sanitare, evoluția epidemiologică vor avea întâietate, din păcate, față de educație”, a spus ministrul Educației.
Ministrul spune că există motive de optimism, că școlile se vor redeschide fizic din 8 februarie. Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că la ultima întâlnire cu responsabilii din Sănătate estimările cu privire la evoluția ratei de infectare au fost pozitive. Drept urmare, a precizat el, există motive să credem că școlile vor fi redeschise.