Creşte consumul de energie electrică. Performanţe slabe pentru centralele eoliene şi energia solară

Consumul de energie electrică al populaţiei a înregistrat o creştere cu 0,8%, până la 2,172 miliarde kWh, cel din economie, respectiv al consumatorilor industriali, a urcat cu 2,6% totalizând 7,26 miliarde kWh, iar iluminatul public cu 5,2% până la 120,6 milioane kWh, conform datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Consumul final de energie electrică al României a crescut cu 2,2% în primele două luni ale acestui an, până la 9,55 miliarde kWh, comparativ cu perioada similară din 2016.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 1,49 miliarde kWh, în creştere cu 7,6%.

În perioada analizată, resursele de energie primară au crescut cu 6,1%, până la 5,803 milioane tone echivalent petrol (tep), iar cele de energie electrică cu 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Resursele de energie electrică au totalizat 12,397 milioane kWh, în primele două luni, mai mari cu 105,9 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016.

Producţia din termocentrale a fost de 6 miliarde kWh, în creştere cu 759,1 milioane kWh (+14,5%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia din hidrocentrale a depăşit 2,34 miliarde kWh, înregistrând o scădere cu 342,8 milioane kWh (-12,8%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a ajuns la 1,955 miliarde kWh, în scădere cu 45,1 milioane kWh (-2,3%).

Potrivit datelor INS, producţia din centralele electrice eoliene în perioada menţionată a fost de 1,445 miliarde kWh, în scădere cu 40 de milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 166,5 milioane kWh, în scădere cu 2,3 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016.

În primele două luni, România a exportat mai puţină energie electrică, respectiv o cantitate de 1,34 miliarde kWh, în scădere cu 207,9 milioane kWh (13,4%).

Datele INS arată că în primele două luni ale anului, importurile de gaze ale ţării au crescut cu 429%, în timp ce producţia internă a scăzut cu 1%