Cresc vânzările pentru albumele lui Michael

La începutul acestei după-amiezi, discurile lui Michael Jackson se aflau pe primele 15 locuri în clasamentul celor mai bine vândute albume pe site-ul american Amazon.com, informează AFP.

Reeditarea albumului „Thriller”, apărută în 2008, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansare, se afla pe primul loc, urmată de „Off the Wall” (1979) şi „Bad” (1987).

Pe versiunea franceză a site-ului Amazon, discurile regelui muzicii pop erau pe primele zece poziţii între cele mai vândute, primele locuri fiind ocupate de „Thriller” (1983), „Bad” şi „The Collection” (o colecţie cu cinci albume ale artistului). De asemenea, şase dintre cele mai accesate zece melodii pe platforma Itunes aparţin starului american.

Michael Jackson a decedat, noaptea trecută, la vârsta de 50 de ani, într-un spital din Los Angeles, în urma unui atac de cord.