Surpriză neplăcută pentru șoferii din Timișoara, începând de anul viitor. Municipalitatea a decis să majoreze impozitul pe mașini cu 50%. În acest sens, a fost redactat un proiect de hotărâre care urmează să fie supus votului în următoarea ședință a Consiliului Local Timișoara.
Proiectul care se referă la stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2019 arată că “impozitul pe mijloacele de transport datorat de persoanele fizice sau de persoanele juridice se majorează în conformitate cu prevederile art.489 alin.1 și alin.2 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, actualizată, cu o cotă adițională de 50% față de nivelul impozitului stabilit”. De asemenea, și impozitul pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice vor fi majorate cu “o cotă adițională de 50% din cota de impozit stabilită”. În plus, va fi introdusă și taxa specială pentru promovarea turistică, de 2% din tarifele de cazare practicate de hoteluri, pensiuni și hosteluri. Reprezentanții Primăriei Timișoara estimează că, în urma acestor modificări, în bugetul local ar ajunge peste 75 de milioane de lei.