Creditorii Greciei vor avea pierderi și de 60%

Pierderile creditorilor privați care au împrumutat Grecia ar putea fi mai mari de 50%.

Deţinătorii de obligaţiuni guvernamentale elene sunt pregătiţi să accepte pierderi mai ridicate deoarece negocierile privind povara datoriei Atenei se vor agrava săptămâna viitoare, conform unui articol apărut luni în publicaţia britanică Financial Times, transmite capital.gr.

Surse apropiate de negocierile privind aşa numita implicare a sectorului privat au declarat că băncile şi fondurile de investiţii private vor accepta probabil să renunţe voluntar la 55-60% din creanţele lor asupra datoriei Greciei, mai mult decât s-a aprobat iniţial în octombie - 50%, informează și Agerpres.

Fondul Monetar Internaţional şi Grecia au argumentat că acordul din octombrie nu ar trebui doar menţinut, ci ar trebui înăsprit, în timp ce deţinătorii de obligaţiuni şi oficiali ai BCE au propus renunţarea la această idee. Cei care se opun planului ce prevede ca creditorii privaţi să şteargă 50% din valoarea bondurilor greceşti pe care le deţin argumentează că precedentul stabilit de implicarea sectorului privat, chiar dacă pe bază 'voluntară', a afectat profund pieţele, care se tem că şi în alte ţări, cum ar fi Italia, s-ar putea aplica această schemă.

Împreună cu noi împrumuturi şi alte măsuri, datoria Greciei ar urma să revină la 120% din PIB până în 2020, de la nivelul de vârf de 142% din PIB în 2013. Începând din ianuarie 2012, băncile vor schimba obligaţiunile elene pe care le deţin cu unele a căror valoare va fi diminuată cu jumătate. Aceasta reprezintă ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria Greciei, în prezent de 350 miliarde de euro.