CREATURA care a înviat după 30 de ani. Un experiment incredibil a avut loc într-un laborator din Japonia.

Savanţii au reuşit să readucă la viaţă un animal îngheţat în urmă cu peste 30 de ani. Miracolul s-a produs în cadrul unor experimente întreprinse de cercetătorii Institutului Naţional pentru Cercetări Polare din Japonia, scrie independent.co.uk

Creatura minusculă reanimată, o tardigradă de aproximativ un milimetru, a fost descoperită printre algele colectate din Antarctica în 1983, au precizat savanţii. Cunoscute şi sub numele de “urşi de mare”, tardigradele sunt capabile să supravieţuiască în condiţii extreme, la temperaturi de -273 °C şi +151 °C, şi îşi păstrează vitalitatea circa un deceniu fără apă. Tardigradele din Antarctica au fost conservate la temperaturi de -20 de grade Celsisus şi decongelate în mai 2014.

Savanţii au reuşit să readucă la viaţă unul din ouăle descoperite printre alge şi o tardigradă adultă. Aceasta din urmă a început să se mişte şi să consume hrană după aproximativ două săptămâni, spre încântarea cercetărilor. “Oul” a depus la rândul său 19 ouă, 14 dintre aceste eclozând. Savanţii au precizat că nu au fost depistate defecte sau anomalii în cazul nou-născuţilor.

Anterior, oamenii de ştiinţă reuşiseră să reanime tardigrade după nouă ani de congelare. Este însă prima dată însă când se reuşeşte “învierea” unei creaturi după 30 de ani.  

Tardigradele sunt animale nevertebrate de dimensiuni foarte mici, 1,5 - 0,1 mm lungime. Larvele de abia eclozate au până la 0,05 mm. Tardigradele sunt răspândite pe tot globul, de la 6000 m înălţime în Munţii Himalaya până la 4000 metri în adancimiile Pâmântului. Aceste animale pot fi găsite în sol şi nisip umed, în apele dulci stătătoare sau lin curgătoare, mai rar în mediul marin. Însă, cel mai des tardigradele au fost observate printre asociaţiile licheni şi muşchi.