În viaţă, Alexander McQueen a fost un rebel al modei, un designer care, ocazional, a luptat pentru a jongla creativitatea sa extraordinară cu cererea publicului. În nefiinţă, el a atins un nivel de acceptare din partea publicului la care nici nu ar fi visat.
La doar patru zile după ce Ducesa de Cambridge Catherine Middleton a ieşit din maşină purtand o rochie de mireasă semantă de designerul casei de modă Alexander McQueen, Sarah Burton, la Institutul de Costume de la Metropolitan Museum of Art în New York a avut loc o retrospectivă a creaţiilor sale ca designer. Alexander McQueen: "Savage Beauty" s-a deschis ieri.
Rochia din satin alb şi ivoriu, creată de Sarah Burton, directoare artistică a casei Alexander McQueen, a fost în general foarte apreciată pentru linia sa modernă îmbinată cu un anume clasicism, model care amintea de rochia purtată de Grace Kelly la mariajul ei cu prinţul Rainier de Monaco în 1956. Eveniment care l-a adus din nou pe McQueen în atenţia publicului.
De la moartea sa anul trecut, Lee McQueen, care a adoptat numele de Alexander pentru etichetă, a crescut în importanţă. Expoziţia oferă creaţiile cele mai cunoscute ale lui McQueen, de la primele sale zile în anii 1990, din mandatul său furtunoas de la Givenchy, la ultima sa colecţie, celebrând astfel viaţa şi munca lui Alexander McQueen. Exponatele arată fantastic. Balul de aseară a reprezentat cea mai importantă seară din calendarul fashion de anul acesta. Expoziţia va fi deschisă publicului între 4 mai şi 31 iulie.