Mircea Băsescu a fost adus ieri la DNA pentru a i se prezenta rezultatul expertizării echipamentelor cu care a fost filmat de membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Tot ieri, fratele președintelui a mai aflat că i s-a pus sechestru pe o parte din avere, până la acoperirea sumei de 600.000 de euro. Sub sechestru sunt și bunurile lui Marian Căpățână, partenerul său de afaceri. Mai exact, Mircea Băsescu nu poate vinde o casă și un teren, iar Căpățână nu poate înstrăina cinci terenuri.
Nu mai înregistrează
La DNA a venit și avocatul fratelui președintelui. El a declarat că expertiza înregistrărilor audio-video a fost finalizată, dar nu a putut fi expertizată cravata cu care s-ar fi efectuat celebrele înregistrări. „Cravata nu a putut fi expertizată deoarece nu funcționează. Au mai fost expertizate un ceas și două stick-uri de memorie, dar cu acestea nu s-au făcut înregistrări”, a declarat avocatul Nelu Tașcă. Cu siguranță s-a stabilit că nu au fost modificate copiile de pe înregistrările audio-video făcute de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, copii transmise procurorilor. „În opinia mea, la acest moment expertiza este neclară și nu au putut fi verificate înregistrările originale”, a precizat apărătorul. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi pe 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia. Conform denunțătorilor, înregistrările probează traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Judecătorii care au decis arestarea celor doi au arătat în motivarea deciziei că înregistrările sunt considerate probe legale, chiar dacă au fost făcute pe ascuns, fără mandat de la magistrați. Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada februarie 2011 - februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis „Ambasador” prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor. Procurorii susțin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să decidă condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică. Tot ieri, Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis că independența Justiției a fost afectată în urma declarațiilor făcute de Bercea Mondial, care a susținut din aerstul Poliției că a plătit bani pentru a fi eliberat, sumele ajungând la șefa DNA Laura Kovesi sau Livia Stanciu, președinta instanței supreme.