Crasnea, preşedinte interimar al CRP

Jurnalista Indira Crasnea, redactor-şef adjunct al agenţiei Mediafax, a fost votată, în unanimitate, preşedinte interimar al Clubului Român de Presă, în cadrul Adunării Generale a asociaţiei. Şi asta pentru că în cursa pentru funcţia de preşedinte al CRP nu se înscrisese niciun candidat.

Astfel că reprezentanţii patronilor prezenţi la şedinţa Adunării Generale a CRP au decis să aleagă un preşedinte interimar şi să prelungească mandatul actualului Consiliul de Onoare al Clubului pentru încă 30 de zile.

În plus, începând de azi, CRP va reprezenta doar Asociaţia Patronatelor din Presă, pentru că Asociaţia Jurnaliştilor din România a ales să se retragă.De altfel, membrii acestei asociaţii s-au retras şi din şedinţa extraordinară de astăzi. Reprezentanţii celor două organizaţii urmează ca în termen de 30 de zile să stabilească statul şi o cale de comunicare între cele două asociaţii.

De asemenea, alegerile pentru Consiliul de Onoare al CRP au fost amânate, fiind depusă o singură candidatură pentru această funcţie.

CTP a renunţat la şefia CRP În urma demisiei jurnalistului Cristian Tudor Popescu din funcţia de preşedinte al Clubului la sfârşitul anului trecut, CRP s-a întrunit în acestă dimineaţă în şedinţă extraodinară pentru a alege o nouă conducere.

Cristian Tudor Popescu a demisionat de la conducerea Clubului Roman de Presă la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut. El şi-a motivat gestul într-o scrisoare deschisă adresată colegilor de breaslă. În scrisoare, fostul director de la Gândul, susţine că încercările de a impune o presă independentă, fără implicaţii politice, nu par a nu fi avut efectele scontate.

În plus, Cristian Tudor Popescu crede că CRP nu poate lupta în acest moment cu toate armele de care dispune pentru sancţionarea încălcărilor flagrante ale deontologiei profesionale.

(14:22)