Descoperire uluitoare a poliţiştilor la Craiova. În timpul unei percheziţi efectuate azi dimineaţă au fost descoperitepeste 120 de tone de materiale pirotehnice în vecinătatea staţiei de extracţie şi pompare de gaz metan din Craiova, precum şi în incinta unui restaurant.
Percheziţia oamenilor legii are loc şi la această oră. "Pericolul mare era că depozitul cu cele o sută de tone de materiale pirotehnice se afla chiar lângă o staţie de alimentare cu gaze a oraşului", a precizat comisarul şef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române. Ofiţerii Serviciului Substanţe Periculoase din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - I.G.P.R., au acţionat în baza Planului de acţiune Foc de artificii 2011-2012. S-au efectuat verificări la o firmă din Craiova, respectiv la un depozit neautorizat şi la un restaurant ce aparţineau acesteia. Din primele informaţii oferite de Poliţia Română reiese că la depozitul situat în imediata vecinătate a staţiei de extracţie şi pompare gaz metan din Craiova au fost depistate aproximativ 120 de tone de produse pirotehnice, clasa I şi IV. Alte două tone de artificii, ascunse în restaurant
La restaurantul care aparţine aceleiaşi societăţi comerciale, situat într-un cartier de locuinţe, au fost depistate alte două tone şi jumătate de produse pirotehnice. Societatea comercială era autorizată pentru organizare de jocuri de artificii, însă, conform prevederilor legale, putea deţinute la punctul de lucru maxim 1.000 de kg de astfel de produse. Din cercetările efcetuate până acum a reieşit că pentru o parte din marfă nu existau facturi.
La faţa locului se află ofiţerii D.A.E.S.P. şi poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Dolj, obiectele pirotehnice descoperite urmând a fi mutate la un depozit autorizat, pentru înlăturarea oricărui pericol.