Crăciunescu: "Eu nu încalc legile, aşa cum face Mitică!"

Ion Crăciunescu se ţine tare pe poziţii şi nu va accepta arbitri străini nici dacă "autohtonii" vor mai strica meciuri şi în următoarele 5 etape din retur.

Deşi au cerut vehement arbitri străini la meciurile importante din returul acestei ediţii de campionat, conducătorii de cluburi au decis, în cele din urmă, să meargă tot pe mâna "fluieraşilor" autohtoni. În Adunarea Generală a LPF de ieri, şefii grupărilor din Liga I au votat ca partidele din primele cinci etape ale sezonului de primăvară să fie conduse de brigăzi din România. Dacă greşelile de arbitraj vor persista, atunci se va pune din nou în discuţie aducerea arbitrilor străini.

"Noi aşteptăm ca arbitrajele să se îmbunătăţească. Dar dacă ai noştri vor face praf meciurile din primele cinci etape ale sezonului de primăvară, atunci vom aduce arbitri străini. Dacă din 45 de meciuri, 10 vor fi stricate de arbitri, nu ai ce face", a anunţat, ieri, Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.

Baremuri mai mici?

Liderii echipelor din "Liga lui Mitică" s-au decis să le mai acorde o şansă arbitrilor români, dar, în schimb, vor să-i ardă la buzunar. În şedinţa Adunării Generale de ieri, s-a votat ca baremurile de arbitraj să scadă de la 5.400 de lei la 2.500 de lei.

"Arbitrajele au fost sub orice critică, iar suma de 86 de milioane de lei, pe care o vărsam la CCA, nu se mai justifică. Oricum, FRF le alocă arbitrilor peste 500.000 de euro, o sumă extraordinar de mare faţă de economia acestei ţări. Adunarea Generală a luat aceste hotărâri în unanimitate", susţine Dumitru Dragomir. Pentru a intra în vigoare, măsura va trebui aprobată de Comitetul Executiv al FRF.

O altă doleanţă a şefilor de cluburi este aceea că observatorii şi membrii CCA să nu aibă mai aibă rude în rândul "cavalerilor fluierului".

În şedinţa Adunării Generale s-a mai hotărât ca Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, şi Florian Walter, patronul clubului "U" Cluj, să fie noii reprezentanţi ai Ligii I în Comitetul Executiv al FRF, în locul acţionarului dinamovist Cristi Borcea şi a conducătorului gălăţean Marius Stan.

"Să ţipe cât vor, nu cedez"

Adversar declarat al aducerii arbitrilor străini la meciurile din campionatul românesc, Ion Crăciunescu pare să fi repurtat o victorie de moment în faţa celor care cer cu insistenţă brigăzi din "afară".

Şeful arbitrilor ne-a precizat ieri că nu va ceda presiunii puse de LPF nici în cazul în care "fluieraşii" de pe plaiurile mioritice vor continua să comită greşeli. "Liga Profesionistă de Fotbal este un organism ca şi Comisia Centrală a Arbitrilor. Noi suntem independenţi faţă de ei, aşa că nu-mi pot impune mie să deleg arbitri străini la meciurile din campionatul României! Cum să fac aşa ceva? Există nişte regulamente, iar eu nu încalc legile, aşa cum face Mitică Dragomir! Cei de la LPF au crezut că voi ceda, dacă vor face scandal. N-au decât să ţipe cât vor, nu cedez", a declarat Crăciunescu ieri, pentru EVZ.

Şeful CCA a comentat şi intenţia de a se micşora baremurile de arbitraj şi de a fi eliminaţi observatorii şi membrii CCA care au rude arbitri: "Dacă zice Mitică ceva, ce, e lege? Baremurile de arbitraj nu pot fi scăzute decât printr-o decizie a Comitetului Executiv al FRF. Cât despre interdicţia de a mai avea rude în arbitraj, asta e o încălcare a dreptului la muncă! În 2006, am primit o decizie favorabilă în acest sens din partea Comisiei împotriva Discriminării. Le trimit adresa şi celor de la LPF, dacă vor". CONTRE "Noi aşteptăm ca arbitrajele să se îmbunătăţească. Dar, dacă ai noştri vor face praf meciurile din primele cinci etape ale sezonului de primăvară, vom aduce arbitri străini.“ DUMITRU DRAGOMIR preşedintele LPF

"Nu-mi pot impune mie arbitri străini. Există nişte regulamente, iar eu nu încalc legile, ca Mitică Dragomir! N-au decât să ţipe cât vor, eu nu cedez.“ ION CRĂCIUNESCU preşedintele CCA