Ion Crăciunescu, președintele CCA, îl acuză pe șeful LPF că îi instigă pe conducătorii de cluburi împotriva arbitrilor.
„Îi invit pe conducătorii din Liga I să vină și să conducă arbitrajul, pentru că sunt mulți care își dau cu părerea și comentează prestația brigăzilor după fiecare etapă. M-am săturat de acest spectacol. Tonul la tot ce există în fotbalul românesc împotriva arbitrilor l-a dat, de multe ori, președintele LPF! Dânsul tot vehiculează că eu l-aș lucra mișelește, pe la spate. Nu este posibil ca LPF să judece conflictele dintre arbitri și președinții de cluburi, din simplul motiv că președinții de club numesc oficialii Ligii”, a spus Crăciunescu, la Dolce Sport.