CRĂCIUN: Deşteaptă-te, române!

Andrei Crăciun: "România şi-a expus iar, indecent, antifotbalul în meciul cu Olanda. "

Şi jurnaliştii nemţi au avut dreptate. De pe urma acestei echipe galbene nu rămâne nimic. Chiar dacă, peste ani, ziariştii români, care au atârnat, ignoraţi, pe gardurile lui „Santispark“ din Abtwil, buncărul unde Piţurcă a pitit naţionala, vor suna un Chivu grizonat să povestească despre „egalurile istorice“ cu campioana şi vicecampioana mondială. Ne vom îmbăta iar cu amintiri contrafăcute, cum facem mereu, vom trage de cele două puncte mici până vor deveni mari, uriaşe, inegalabile. Vom uita iar că fotbalul se joacă pe puncte doar pentru cine nu-l înţelege. Cine vine la stadion să vadă echipe supraponderale, cu fundul mare îndesat în poartă? Acasă, în fotolii, nici zidarii nu frâng cutiile de bere în pumni impresionaţi de betonul defensivei.

Fotbalul adevărat e ca în clipurile de pe YouTube, fragmente din meciuri pe care le vezi şi nu le mai uiţi, mixate de anonimi din toată lumea, imagini mişcătoare, cu picioare care aleargă de parcă ar zbura, peste care curg melodiile care îl fac să sune şi mai frumos: „Footbal is coming home“, „Notti magiche“. Cine iubeşte Jocul îl iubeşte pentru că l-a văzut pe „Diego... Diego... Diego... genio, genio, genio, ta, ta, ta, goooooooooooooooool, quiero llorar, Dios Santo, viva el futbol, Diegooooooooooooo“, comentat de acel argentinian înnebunit de golul doi al lui Maradona din meciul cu Anglia. Pentru că, măcar pe net, s-a îmbătat cu fentele „Gâscanului“ Dobrin sau a adormit visând că e Hagi din meciul cu Columbia. Problema depăşeşte dreptunghiul verde. Nu se termină cu tricolorii şi cu antrenorul lor superstiţios şi îmbufnat. Începe atunci când aceia dintre miile de oameni galbeni care au luat loc în tribune se vor întoarce, dacă se vor întoarce, în România.

Acolo, departe, faţă în faţă cu zâmbitorul monstru oranj de la peluza sud-vest a lui „Stade de Suisse“, au fost admirabili, au cântat „Deşteaptă-te, române!“ ca niciodată şi au plecat la casele lor cu această ultimă imagine pe retină: sprintul dezolant al lui Florentin Petre, cu un tricou portocaliu îndesat în şort, ca un scalp inutil, primit cadou.   În Londra anului 1940, George Orwell constata: „Când scriu aceste rânduri, fiinţe extrem de civilizate zboară deasupra capului meu, încercând să mă ucidă“. Nici atunci, nici altădată, pe elveţieni n-a vrut nimeni să-i ucidă. Şi asta se vede, au văzut şi suporterii români care au fost la EURO. Ce urmează pentru ei? Va fi Elveţia mai mult decât o destinaţie turistică perfectă, o ţară dintr-un viitor ce nu va veni niciodată? Ce va fi? Ce vor face aceste furnicuţe galbene care au strigat pe un stadion de fotbal „Acum ori niciodată!“?

Avertisment teribil: Rusia pregătește acte violente și sabotaje în Europa

Doliu la Hollywood. A murit un actor faimos din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ce vom face noi toţi, ascultându-i cum vor predica despre o lume în care binele comun şi binele individual nu sunt noţiuni incompatibile, în care miniştrii vin la serviciu cu bicicleta nu pentru că e ziua mediului şi un cârd de fotoreporteri pe urmele lor? Ne vom uita în jur şi vom zice: „N-ai cu cine, bă, nişte ţărani!...“. Sau vom înţelege că tricolorii au fost exact cum suntem şi noi de cele mai multe ori - mici jucători la alibi, profesionişti din când în când - şi vom începe să ne schimbăm?