Unul dintre cele mai controversate personaje din România îl acuză pe analistul politic Cozmin Gușa de furt.
Sorin Ovidiu Vântu a publicat pe blogul său personal o postare în care îi acuză pe Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru că i-au furat trustul Realitatea și compania P.S.V.
"Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru mi-au furat trustul Realitatea și compania P.S.V., transcriind prin fals acțiunile celor două societăți pe numele lor. În urma cu aproape patru ani am depus o plângere penală împotriva lor la DNA. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat temeinicia acuzațiilor pe care le-am făcut, dosarul urmând a fi trimis în instanță. Fructificând relațiile pe care le aveau la început cu Gabriel Oprea și apoi, prin intermediul lui Rareș Bogdan, cu Helvig și Iohannis, au reușit să blocheze până acum orice decizie judecătorească favorabilă mie. Dacă pentru Realitatea era doar miză de a o transforma în televiziunea SRI-ului și a lui Iohannis, pentru PSV miza era de ordinul a miliarde de euro, așa că Sorin Ovidiu Vîntu trebuie ținut în pușcărie cât mai mult timp posibil, doar-doar va ceda", a scris acesta.