Aveam doi fraţi mai mici acasă. Că era 1 Mai sau altceva, eu mă ocupam de laptele lor.
AUTOR: ALEXANDRA MÂINEA, jurist
Drept pentru care, mama, care trebuia să stea cu cei mici, mă trezea la 3 dimineaţa şi mă trimitea prin cartier să găsesc lapte.
Că nu întotdeauna se găsea la alimentara din colţul străzii pe care locuiam. Şi, uite aşa, mergeam din alimentară în alimentară (noroc că încă nu erau aşa de mulţi câini vagabonzi!), şi unde vedeam mai multe sticle lăsate în sacoșe, în așteptarea stăpânilor, mă așezam și eu. Nu mai îndrăzneam să merg mai departe, pentru că, poate aş fi pierdut ocazia să iau lapte de acolo.
O altă experiență, absolut oribilă, erau cozile la carne - de, trebuia sărbătorit 1 Mai muncitoresc - sau la ciocolată chinezească şi, trufanda - ness. La cutie. Îmi aduc aminte că o cutie costa 4 sau 5 lei. Cozile acestea, în condițiile în care eu eram un copil, erau adevărate lupte corp la corp. Te înghesuiai, te îmbrânceai, te călcai pe picioare sau mă călcau în picioare, nimeni nu ținea cont de faptul că eram o fetiță!
Mulţi se luau la bătaie, pentru că erau şi şmecheri care intrau în faţă, spuneau că au avut rând.
Dar ce bucurie aveam când puneam mâna pe cutia cu ciocolata aceea, împachetată în staniol auriu. Ce bună mi se părea chestia aceea, care se numea ciocolată. Cine ştie ce porcărie era!? Dar eram un om victorios al acelor vremuri, atunci când ajungeam acasă cu ciocolata, cu micile pătrăţele aurii, şi mai veneam şi cu câteva cutii de ness. Uneori, recunosc, mai vindeam câte una, pe la rudele de la ţară. Așa mai scăpam de năduf, căci din banii aceia puteam și eu să îmi cumpăr ceva. Ce vroiam eu. O carte, o jucărie. Abia atunci petreceam eu. Atunci era pentru mine 1 Mai.