Sute de nevoiaşi din Constanţa stau zilnic la cozi imense pentru a intra în posesia ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană. Disperaţi că vor rămâne fără pachete, bătrânii dorm noaptea în faţa centrelor de distribuire, îşi aduc plăpumi, scaune şi ceai cald, iar dimineaţa se calcă în picioare pentru a ajunge mai repede la uşă.
Nevoiaşii îşi prezintă buletinele şi după ce semnează pe lista prezentată de funcţionarii primăriei primesc câte 14 kg de făină, 7 kg de mălai, 3,6 kg de paste făinoase şi câte un kilogram de zahăr, lapte praf şi biscuiţi. Operaţiunea de distribuire a ajutoarelor de la UE a început de luni dimineaţă şi de atunci autorităţile locale tot speră ca oamenii să înţeleagă "că este destul pentru toată lumea, nimeni nu rămâne fără alimente, vom da şi după 30 noiembrie dacă cei înscrişi pe liste nu vor putea lua până atunci". Peste 77.000 de constănţeni din judeţ sunt înscrişi pe listele cu bătrânii care au pensii până în 400 lei, şomeri, persoane cu handicap grav sau accentuat şi cele cu venit minim garantat. Coada merge greu, în intervalul 8.00-16.00 abia dacă reuşesc 200-300 persoane. Oamenii au început să se revolte, acuză autorităţile locale de proastă organizare. Nu vor să fie fotografiaţi sau filmaţi ,"nu vrem să avem neplăceri, dacă rămânem fără pomana lui Mazăre?".
Prea puţine centre
Nemulţumirea bătrânilor plecă de la faptul că "pentru pomana lui Mazăre, de 8 ori pe an la sărbătorile legale, primăria ne pune la dispoziţie 10 centre de distribuire în tot oraşul şi acum pentru pomana de la UE, foloseşte doar trei centre, nu-i normal". "Stau de la ora 5.00 dimineaţa. Nu-mi explic de ce nu sunt mai multe puncte şi mai mulţi funcţionari care să ne scrie, ar merge mai repede şi să numai vorbim de faptul că nu suntem respectaţi, ne reped, nu au răbdare cu noi", se plânge pensionara Floarea Bălaşa. Oamenii aşteaptă degeaba explicaţii de la funcţionarii primăriei pentru organizarea defectuoasă a acţiunii de distribuire a ajutoarelor de la UE. "Păi autoritatea locală este juma de an în Sao Paolo, juma de an în Oceania, pierdut acolo, din discotecă în discotecă, nu poate să facă 20 de centre", spune zâmbind domnul Traian. Alţi oameni de la coadă îl contrazic vehement şi dau vina pe "parlamentari şi pe Traian Băsescu care au vândut ţara, ne promit că ne dă şi nu ne dă nimic, măcar Mazăre ne dă". Un tânăr care îşi aşteaptă mama să iasă cu alimentele din magazin încearcă să le explice că "pomana lui Mazăre este dată din banii noştri, ai contribuabililor, staţi aici la coadă claie peste grămadă şi vă încăieraţi aiurea, asta se şi vrea de fapt, să vă revoltaţi". El e însă pus repede la punct de bătrânii care îl acuză de lipsă de respect. Supăraţi, bătrânii îşi varsă năduful şi pe jurnalişti, "plecaţi de aici, nu ne mai fotografiaţi că numai prostii daţi în ziare".
Personal prea puţin
Imaginea cozilor de la Constanţa l-a deranjat şi pe prefectul Claudiu Palaz care a instituţia care coordonează modul în care primăriile împart ajutoarele de la UE. Purtătorul de cuvânt al CJ Constanţa, Cristian Moldovanu, a precizat că din cauza măsurilor de austeritate ale guvernului, "sunt mai puţini funcţionari publici, automat sunt mai puţine centre de distribuire, nu se mai plătesc ore suplimentare, nu se mai munceşte sâmbăta şi duminica". Primarul Constanţei, Radu Mazăre recunoaşte că pentru pachetele de la primărie sunt 10 centre, iar pentru cele de la UE a pus la dispoziţie doar trei. "Pentru că la astea trebuie să lucreze câte 4-5 angajaţi de ai mei, sunt greutăţi mari de manipulat, Boc e de vină. Pentru a deschide mai multe centre ar trebui ca eu şi viceprimarii şi alţi directori să închidem primăria şi să descărcăm tirurile cu alimente, ce vreţi să închidem primăria?", a conchis primarul Radu Mazăre.