Super aglomerație într-un punct de trecere a frontierei din vestul țării. Principala ieșire din țară spre Ungaria, pe autostradă, PTF Nădlac II este sufocat de TIR-uri. Cozile de mașini de mare tonaj au ajuns să măsoare 20 de kilometri, ajungând până în orașul vecin, Pecica.
Situația, care îi exasperează pe șoferi s-a creat tocmai din cauza lor. În ciuda informărilor transmise de autorităţile maghiare – potrivit cărora circulația autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone a fost închisă pe teritoriul Ungariei până marţi, 23 octombrie, la ora 23,00, mașinile au venit și au trebuit să se oprească în frontieră, așteptând miezul nopții pentur a putea să treacă. Din cauza orelor de aşteptare, mulţi dintre şoferii automarfarelor şi-au consumat timpii legali de conducere, fiind nevoiţi să ia pauză, blocând astfel și banda de rezervă de pe autostrada A1.
Poliţia de Frontieră informează că timpul de aşteptare pentru autocamioane este de 260 de minute (puţin peste patru ore).