O profesoară de biologie, pensionară, face covoare tradiţionale exact ca pe vremea bunicilor şi le vinde în toată Europa.
Miroase ca la bunica la ţară. Un ciot arde mocnit în soba ţă rănească şi se străduieşte să ţină căldura în atelier. Pereţii sunt decoraţi cu farfurii de lut, modelate de mâinile meşteşugarilor din Horezu, Şişeşti sau Oboga, iar ici, colo apare câte o scoarţă, o carpetă românească cu modele care au poveşti de sute de ani.
Pe două scăunele, Florenţa şi Florica interpretează la două harpe uriaşe. Coardele sunt din bumbac, le merg degetele cu foc, de parcă ar cânta o sârbă oltenească la acordeon, iar partiturile le au în minte. Nici una nu falsează. Dirijor e Antoaneta Nadu, o fostă profesoară de biologie care, în urmă cu aproximativ 10 ani, după ce a ieşit la pensie, şi-a deschis un atelier în care s-a ambiţionat să alcătuiască o orchestră a covoarelor olteneşti.
Când lemnul bate fierul
În atelierul doamnei Nadu, fix la intrarea în Bechet, cum vii dinspre Alexandria, s-au făcut mii de covoare, toate cu modele vechi de sute de ani. Şi nu oricum, ci la războiul de ţesut, aşa cum făcea străbunica odinioară. "Au venit la mine oameni de la IMM-uri să-mi spună să tehnologizez, să facă totul mecanic. Au zis că pot să iau fonduri importante. N-am vrut, aşa ar însemna să se piardă toată ideea atelierului", povesteşte doamna profesoară cum au vrut unii să-i strice proiectul de handmade tradiţional.
Se încăpăţânează să creadă că meşteşugul bine făcut şi tradiţiile româneşti pot deveni în timp o afacere de succes, cu investiţii mici şi satisfacţii uriaşe. În minifabrica de ţesătorie se lucrează la patru războie. Doamna a avut gânduri de extindere, i-ar fi tras preşul de sub picioare crizei, însă s-a hotărât să mai aştepte o vreme până se mai limpezesc apele în eco nomie.
Utilajele se schimbă o dată la 3 ani
Materiile prime pentru covoarele de Bechet sunt firele de bumbac, pe care le cumpără de la Tălmaciu, de lângă Sibiu, şi lână pe care o ia de la diferite persoane. "Încă mai sunt oameni care o spală, o desfac, o dărăcesc (n.r. - scarmănă) şi o torc. Au venit ciobani să-mi dea lână tunsă şi cu 1 leu pe kilogram, însă mi-ar fi greu să o prelucrez eu", explică doamna Nadu.
"Fabrica" de covoare olteneşti cere utilaje noi cam o dată la 3 ani. Asta pentru că războaiele, fiind făcute din lemn, se uzează destul de repede. "Costurile nu sunt mari, unul costă cam 600 de lei. Mai important e să găseşti un meşter care să ţi le facă după schiţă, să iasă ca ălea de acu 200 de ani. Dar până la urmă găseşti", crede femeia.
"Copacul vieţii" i-a făcut pe francezi să spună "O, la, la!"
Atelierul Antoanetei Nadu se mândreşte cu două modele de covoare tradiţionale, cel "în tăblii", în care apar personaje care simbolizează familia, elemente din gospodărie, şi "copacul vieţii", un fel de arbore genealogic. "Covoarele noastre româneşti sunt unice ca model. Ceilalţi au cu linii, cu forme geometrice, însă niciun popor nu face cu flori, cu păsări şi personaje", povesteşte profesoara Nadu.
Covoarele de la Bechet i-au făcut pe francezi să spună "O, la, la!" când le-au văzut prima dată, pe italieni să comande de pe site-ul de prezentare, iar pe americani să caute târgurile noastre tradiţionale atunci când vin în vizită în România:"Pe vremea lui Ceauşescu, covoarele acestea erau eblema noastră în America. La târguri, foarte mulţi americani mi-au spus că că au covoare de-ale noastre pe jos."
ŢESĂTURI
Antoaneta Nadu i-a pus gând rău covorului persan
Tanti Florenţa face covoare la războiul de ţesut de prin anii ’70, de când avea vreo 15 ani. "Lucram numai pentru export, toate plecau în străinătate", îşi aminteşte "Maistra", aşa cum îi spun fetele pe care le-a instruit. După vreo 10 ani, războiul de ţesut a fost tras pe linie moartă pentru că, în fabricile româneşti, comuniştii au declanşat revoluţia covorului persan.
Acum lucrează din nou pentru export, "Pomul vieţii" şi "Covorul în tăblii" sunt plimbate cu avionul de şefa Antoaneta prin toată Europa. "În toamnă merg în Suedia, iar din spaţiul nordic, doar în Norvegia n-am fost. În rest, am fost în Berlin de vreo trei ori, la Stuttgart, Frankfurt, Paris, Milano, majoritatea oraşelor mari europene. Peste Ocean n-am fost, dar au ajuns covoarele mele, la canadieni, americani, dar şi prin alte părţi, la japonezi, australieni", povesteşte mândră profesoara Nadu.
"Pomul vieţii" are garanţie veşnică
Cine vrea un covor personalizat, la anumite dimensiuni, trebuie să aştepte ceva vreme. De exemplu, la unul de 3,80/80 cm se lucrează cam 10 zile şi costă în jur de 600 de lei. Pe doamna Nadu n-a căutat-o niciun client că i s-a rupt covorul sau s-a destrămat. Lâna e sfântă şi, oricum, dă garanţie pe viaţă.
"Îl vedeţi pe ăsta, îl dau cu mătura în fiecare zi, îl aspir şi-l scutur din când în când. Are culorile vii, pătrunzătoare, zici că l-am pus săptămâna trecută pe jos. Are peste 80 de ani", spune femeia, arătând spre un covor pe care îl are pe jos într-una dintre camerele casei.
Şefa Nadu spune răspicat că secretul afacerii e tradiţia. "Am luat maşină de spălat lână, am luat fier de călcat şi laptop ca să urmăresc site-ul, dar mai mult de atât nu pot, e de ajuns. Altfel, am stricat tot", spune managerul atelierului de covoare olteneşti din Bechet.
Dacă n-ar fi fost Antoaneta Nadu pasionată de ţesături din tinereţe, soţul spune că nu s-ar fi îndrăgostit atât de tare de ea. Recunoaşte, "dar fără să mai audă nimeni", că un pulover din lână de ţigaie, lucrat de doamna lui la căminul cultural, i-a atras atenţia şi i-a pus inima pe jar.
LÂNA CA UN DROG
Gigi Becali a licitat 20.000 de lei pentru un covor făcut la atelierul din Bechet
Cam o săptămână întreagă a dat la "iepe", pedalele războiului, tanti Florenţa. A bătut bine cu "pieptănele", bătătorul care presează firele de lână, de să nu treacă prin covor niciun vârf de ac. Când a fost gata, l-au urcat în maşină şi nu s-a mai oprit până la Bucureşti. Covorul participa la o cauză nobilă, mai mulţi oameni de afaceri din Capitală făceau o licitaţie a mai multor obiecte prin care se dorea susţinere meşteşugarilor tradiţionali.
Când a auzit Gigi Becali că participă la licitaţie şi un covor tradiţional, făcut din lână de oaie, a intrat în priză, devenise cel mai interesant obiect pentru el. "Am pus unul «în tăblii». Nici nu ştiam cât să pun preţ de pornire. Costa 1.500 de lei, am zis să zic 2.000 de lei", îşi aminteşte Antoaneta Nadu. Becali şi-a găsit imediat şi concurent la licitaţie. Rivalul său din Groapă, dinamovistul şi finul său, Cristi Borcea a vrut să-i ia covorul.
Becali l-a bătut pe Borcea la covoare
"Primul preţ a fost 5.000 de lei, al domnului Becali. Apoi, Borcea a spus 7.500 de lei. Becali a contracarat, 10.000 de lei. Borcea nu s-a lăsat - 15.000 de lei. Becali s-a enervat, a zis 20.000 de lei şi l-a câştigat", povesteşte derularea licitaţiei, Antoaneta Nadu. Becali îşi propusese să cumpere covorul neapărat, mai ales că-i şi stabilise un loc special într-o cameră de la palatul său din Aleea Alexandru.
Bugetul era şi mai mare. "Mi-a zis - «doamnă, îmi pare rău că nu a licitat mai mult colegul meu, vă dau doar 20.000 de lei. Eu eram pregătit să licitez până la 50.000 de lei». Apoi m-a întrebat de covoare - «cam câtă lână băgaţi într- unul din ăsta, vă dau eu cât aveţi nevoie»", îşi aminteşte managerul atelierului din Bechet.
Oricum, dintre cumpărători, doamna Nadu crede că cel mai bine apreciază covoarele sale bărbaţii. "La un târg din Bistriţa a venit o familie. Ea nu prea era încântată, zicea că-s ţărăneşti, că-s urâte. Soţul a lăsat- o mai departe şi mi-a zis - «doamnă, covorul ăsta e extraordinar, dacă nu-l iau nu ştiu ce se întâmplă». Apoi au plecat şi în scurt timp s-a întors cu bicicleta ca să cumpere covorul".
Dintre străini, clienţii care apreciază cel mai bine ţesăturile din Bechet sunt italienii şi francezii. "Contrar afirmaţiilor multora, sunt şi foarte mulţi tineri de la noi care cumpără. Am observat că nu prea le plac lucrurile sintetice, se îndreaptă spre cele făcute din materiale naturale", se bucură Antoaneta Nadu.
ETICHETE AUTOHTONE
Brandurile tradiţionale româneşti cu buletin de Europa
Magiunul de Topoloveni. Reţeta după care se fabrică magiunul în localitatea din Argeş e atestată din 1914 şi are ca ingredient principal "pruna românească". Sociolog de profesie, Bibiana Stanciulov s-a gândit în anul 2000 să privatizeze magiunul de Topoloveni. Cifra de afaceri creşte cam cu 1 milion de lei pe an, iar în 2008, de exemplu, a rulat în jur de 12 milioane de lei şi a avut un profit de peste 1 milion de lei. Din cele aproximativ 200 de tone care se produc anual, 90% merg spre export.
Tămâioasa Românească. Degustătorii îl descriu ca având însuşiri de aromă care aminteşte de flori şi mierea de albine. Tămâioasa se produce în şapte podgorii, pe 1.000 de hectare şi încearcă să-şi facă loc pe piaţa europeană a vinurilor.
Cârnaţii de Pleşcoi. Producătorii din localitatea buzoiană spun că reţeta ar veni de la sârbi. Pentru că nu le plăcea gustul cărnii de oaie din zonă, aceştia au început să-şi condimenteze puternic cârnaţii, să-i afume şi să-i usuce. În localitatea Pleşcoi, din cele aproximativ 15 familii care fac celebrii cârnaţi, cea mai productivă e Papuc, care produce lunar peste 4.000 de kilograme.
Palinca de Bihor. Una dintre cele mai renumite băuturi spirtoase din România a fost şi ea înregistrată la UE. Băutura obţinută prin dublă distilare din fructe se face în cazane speciale din cupru. La începutul anilor 2000, dacă producătorii români nu grăbeau un pic pasul, ungurii erau aproape să le-o ia înainte.
Braga. "Alina" este produsă de familia Pauliuc din Galaţi. Reţeta de bragă a rămas de pe vremea cofetarilor vechi, care amestecau mălai şi făină într-un cazan ce fierbe cel puţin jumătate de zi.
Pâinea de Pecica. Brutarii din Arad şi-au propus să se alăture produselor româneşti care ar putea cuceri Europa. E o pâine 100% din ingrediente naturale, cu o reţetă păstrată de la străbunicii brutari.
Tot în zona tradiţională, pe lângă produsele alimentare cu care ne mândrim în Europa, guvernul a făcut un proiect de susţinere şi a meşteşugarilor, a celor care fac obiecte de artizanat. Astfel, de săptămâna viitoare, va începe un program prin care meşteşugarii pot primi până la 50.000 de lei nerambursabili pentru a-şi dezvolta afacerile şi pentru a ajunge pe pieţele europene. "E o nişă care trebuie exploatată, sunt produse unice care, cu siguranţă, ar merge foarte bine în străinătate", crede economistul Dumitru Nancu, preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM.