Sâmbătă, 3 noiembrie, a doua zi după ce s-a aflat că Donald Trump este bolnav de COVID, institutul John Zogby Strategies a realizat un sondaj de opinie care arată ceva uimitor.
Potrivit noii cercetări sociologice, diferența dintre Joe Biden și Donald Trump în preferințele de vot ale alegătorilor s-a redus dramatic, la numai două procente, scorul fiind acum de 49% - 47%.
Un sondaj similar realizat de Zogby în luna iulie consemna că fostul vicepreședinte Democrat are o diferență de șapte procente în față, adică 49% - 42%, în timp ce un alt sondaj, efectuat în luna august, arăta că această diferență este de șase procente (48% - 42%).
Ultimul sondaj arată de asemenea că Biden conduce:
- în rândul alegătorilor Democrați, cu 91% - 8%;
- în rândul tinerilor cu vârste cuprinse în intervalul 18 – 29 de ani, cu 60% - 35%;
- în rândul persoanelor de 30 – 49 de ani, cu 50% - 45%;
- în rândul femeilor, cu 56% - 41%;
- în rândul progresiștilor, cu 85% - 15%;
- în rândul liberalilor, cu 85% - 14%;
- în rândul moderaților, cu 58% - 36%;
- în rândul hispanicilor, cu 61% - 34%;
- în rândul afro-americanilor, cu 87% - 11%.
Donald Trump, în schimb, arată sondajul, conduce:
- în rândul Republicanilor, cu 94% - 6%;
- în rândul alegătorilor cu vârste de 50 – 64 de ani, cu 53% - 45%;
- în rândul alegătorilor peste 65 de ani, cu 50% - 47%.
De asemenea, la ora actuală, Trump întrunește majoritatea preferințelor:
- în rândul alegătorilor catolici, cu 51% - 46%;
- în rândul alegătorilor evangheliști, cu 68% - 32%;
- în rândul alegătorilor conservatori, cu 78% - 18%;
- în rândul alegătorilor ultra-conservatori, cu 92% - 8%.
Actualul președinte mai conduce și în rândul alegătorilor albi (56% - 40%) și al părinților de copii cu vârste mai mici de 17 ani (54% - 40%).
Diferențele de procente de până 100% reprezintă nehotărâți.
John Zogby a comentat:
„În ciuda propriilor mele observații, se pare că președintele nu a fost afectat de performanța sa de la dezbatere, nici de spitalizarea sa. Nivelul de 47% reprezintă într-adevăr un punct în plus față de procentul obținut în 2016.
„Pentru moment, pare să-și fi consolidat baza de alegători albi, de părinți, de conservatori, de bărbați și de alegători din propriul partid.
„Joe Biden pare să facă la fel cu baza sa. Procentul său printre hispanici este respectabil, însă nu la nivelul de 66 sau 67%, cât are nevoie. Același lucru se întâmplă cu negrii. Cifra sa de 86% este mai bună decât la ultimul nostru sondaj, dar el trebuie să atingă 90%, în special în principalele state de luptă, Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Carolina de Nord și Georgia.”