Directorul Filarmonicii din Timișoara se află în stare gravă, după ce a fost infectat cu noul coronavirus.
Acum două săptămâni, Ioan Gârboni s-a prezentat la medic, după ce starea lui de sănătătate s-a alterat brusc. Directorul Filarmonicii din Timișoara prezenta simptomele îmbolnăvirii cu Covid19, iar medicii au decis internarea lui de urgență, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara.
Potrivit unor surse medicale, citate de presa locală, starea de sănătate a directorului Gârboni s-a deteriorat brusc și a fost nevoie de internarea urgentă a acestuia e o secție de terapie intensivă. Medicii de la Timișoara nu dau prea multe detalii, dar speră că starea acestuia se va îmbunătăți zilele următoare.
„Este internat momentan în Terapie Intensivă, sub supraveghere. Starea dânsului este ușor stabilă și îmbunătățită. Sperăm într-o ameliorare în zilele următoare, când ar putea fi transferat pe secția de Pneumologie”, ne-a declarat Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara.
Un alt mare muzician a decedat curând
Reputatul dirijor român, Vasile Cazan, directorul la Filarmonica din Târgu Mureș a murit, la vârsta de 68 de ani, după ce s-a infectat cu noul coronavirus.
Vasile Cazan, care a condus 22 de ani Filarmonica de Stat din Târgu Mureş a fost infectat cu virusul ucigaș, ulterior fiind internat la terapie intensivă, la spitalul din localitate. Cu toate eforturile medicilor dirijorul nu a mai putut fi salvat.
„A avut întotdeauna un cuvânt bun pentru toată lumea şi într-un mod tipic cetăţenilor mai în vârstă din Târgu Mureş se exprima întotdeauna în limba maternă a persoanei cu care vorbea. Umanitatea sa, iubirea cu care se adresa către toată lumea erau depăşite doar de dragostea sa pentru muzică. A fost un om adevărat. Vasile Cazan a condus Filarmonica de Stat Târgu Mureş mai bine de 20 de ani, dar a fost mult mai mult decât un director, a fost un adevărat mentor care a crescut mai multe generaţii, insuflându-le dragostea pentru muzică. Vom păstra memoria lui pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în iubirea sa, domnule director!”, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, pe pagina sa de Facebook.