Criza provocată de coronavirus suspendă și activitatea unor organizații neguvernamentale cu rol social extrem de important. Samu Social România anunță că oprește, pentru moment, programele cu persoanele vulnerabile și fără adăpost, pe fundalul extinderii epidemiei de COVID-19.
Printre altele, se suspendă echipa mobilă care aduna și ajuta persoanele fără adăpost din București sau distribuția de lapte praf mamelor cu nou născuți, a declarat, la RFI, Sabina Nicolae, director Samu Social: ”Să protejăm. A trebuit să punem în stand by proiectele. Iubesc pe toată lumea, dar a trebuit să încetăm. Nu am mai putut să adunăm nici copii, nu am mai putut să adunăm nici mame. Nu putem să îi mai adunăm în curte și să îi expunem pe niciunul dintre ei și nici pe noi”.
Ea speră ca autoritățile să își facă datoria și să ajute persoanele fără adăpost. ”Oamenii respectivi vor avea aceleași servicii medicale ca și noi. Și nouă ni se poate întâmpla orice de acum încolo. Sau e posibil să ni se fi întâmplat deja, dar să nu știm. Așteptăm să ne ajute cineva, sistemul medical românesc. Altfel, toți suntem la voia întâmplării. În egală măsură noi, echipa, oamenii normali, ca și persoanele fără adăpost. În faza asta toți suntem egali”, a declarat Sabina Nicolae.
Directorul Samu Social a vorbit și de proiectele la care asociația a fost nevoită să renunțe:”În primul rând, cea mai importantă e echipa mobilă. Noi urmăream și adunam persoanele fără adăpost de prin tot orașul. După aceea e proiectul de pamperși și lapte praf dedicat bebelușilor, mamelor cu copii nou născuți. Pe urmă e proiectul cu școlarii. Tocmai pornisem un proiect finanțat de United Way pentru copiii care merg la școală. Apoi e proiectul pentru cei cărora le ofeream cursuri de calificare și recalificare. Am auzit că sunt o grămadă de furnizori care au stopat cursurile de calificare.
Proiectele asociației au fost suspendate pentru cel puțin două săptămâni. ”Nu ține de noi, ține de factori extreni. Nu știm cum evoluează. Iar în cazul nostru, în cazul centrului de zi, nu puteam să îmi asum responsabilitatea de a lăsa deschis centrul de zi, de a avea un trafic mare de oameni, mame cu copii mici acasă. Chiar dacă am fi interzis accesul copiilor în centru, veneau mamele după pamperși și lapte praf, de exemplu și s-ar fi împrăștiat foarte ușor orice de la oricare dintre ei, în condițiile în care, printre altele, ei au o igienă precară față de toți ceilalți.
Sabina Nicolae a precizat că decizia de suspendare a activității a fost luată de asociație. ”Am discutat în echipă. Am luat în calcul toate informațiile pe care le-am avut din mass media și am stabilit că varianta optimă ar fi să prevenim, să nu așteptăm să intre la noi în centru un caz pozitiv și să împrăștie la toți ceilalți care erau în centru plus echipa. Noi am considerat că prevenția este varianta optimă. După aceea nu mai contează. Argumentul care a primat a fost prevenția. Asta avea efect și pentru noi, echipa și pentru beneficiarii noștri în egală măsură”, a încheiat directorul Samu Social.