Cotabiţă, aniversat la Sala Palatului, alături de Bendeac şi Florin Piersic

Gabriel Cotabiţă îşi va întâlni fanii la spectacolul aniversar intitulat "Ce mai faci?", pe care îl va susţine diseară la Sala Palatului din Bucureşti.

Concertul include piese din 1980 până astăzi, printre care "Prima iubire şi ultima", "Te rog, domnişoară, nu pleca", "Un simplu trecător", "Raiul e pe pământ", "Noapte albastră", "Ave Maria", "Prizonier", "Balada timidului", "Cât de mult poţi greşi" sau "Cântecul şomerului" . Concertul "Ce mai faci?" este o dublă aniversare, întrucât zilele trecute artistul a împlinit 55 de ani de viaţă şi 24 de ani de carieră.

Sărbătoritul îi va avea ca invitaţi pe Florin Piersic şi pe Mihai Bendeac, fiecare cu câte un moment special iar pe scenă va fi şi trupa Vh2.

Preţul unui bilet variază în funcţie de categorie. VIP: 100 de lei; Categoria I: 80 de lei; Categoria II: 70 de lei; Categoria III: 60 de lei; Categoria IV: 40 de lei. Biletele sunt disponibile la casa de bilete vreaubilet.ro din Unirea Shopping Center, et.2, corp central, casa de bilete vreaubilet.ro din cadrul galeriei comerciale Carrefour Băneasa, casa de bilete vreaubilet.ro din cadrul galeriei comerciale Real Vitan, online prin http://www.vreaubilet.ro/ şi prin curierat cu plata la livrare.