O capsulă Soyuz, ce transporta trei cosmonauţi, a aterizat astăzi cu succes după ce anterior avusese probleme care au întârziat desprinderea de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu 24 de ore, anunţă AFP.
Capsula, la bordul căreia s-au aflat cosmonauţii ruşi Alexandre Skvortsov şi Mikhail Kornienko şi astronautul american Tracy Caldwell-Dyson, a aterizat în stepa din Kazahstan, unde Rusia deţine cosmodromul de la Baikonour. "Aterizarea a decurs fără vreun incident. Echipajul se simte bine", a declarat un purtător de cuvânt al Centrului de Control pentru Zborurile Spaţiale. Cei trei cosmonauţi se aflau în misiune de mai bine de şase luni.
Probleme la desprinderea de pe ISS Capsula Soyuz nu s-a putut desprinde ieri de Staţia Spaţială Internaţională din cauza unei probleme tehnice care i-a obligat pe responsabilii misiunii să întrerupă şi să amâne cu 24 de ore plecarea. Potrivit oficialilor ruşi, este pentru prima oară în ultimii zece ani când o capsulă Soyuz nu reuşeşte să se desprindă de ISS. "Computerul de la bord a primit un semnal privind o defecţiune la sistemul de etanşeizare, după închiderea supapelor dintre capsulă şi staţie", a declarat directorul agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Anatoli Perminov. "Cel mai important este că am reuşit să rezolvăm problema rapid", a continuat el. Staţia Spaţială Internaţională, care se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, este un proiect în valoare de 100 de miliarde de dolari început în 1998. La realizarea sa participă 16 ţări, însă proiectul este finanţat în principal de Statele Unite ale Americii.