Antrenorul echipei din Ștefan cel Mare are șanse mici să prindă începutul campionatului pe banca „roș-albilor”. „Guriță” este un pachet de nervi, pentru că patronul Ionuț Negoiță nu și-a respectat promisiunile și are de gând să demisioneze în cazul în care găsește o ofertă mai convenabilă
Dinamo stă pe un butoi de pulbere, în această pauză competițională, și riscă să rămână fără antrenor, chiar înainte de startul sezonului 2017-2018.
Echipa din Ștefan cel Mare n-a reușit să transfere vreun jucător și pare părăsită de finanțatorul Ionuț Negoiță. Cosmin Contra s-a bazat pe promisiunile patronului și a semnat prelungirea contractului, la finalul stagiunii precedente.
„Vom avea probleme”
Însă, investițiile s-au lăsat așteptate, iar „Guriță” dă semne că ar vrea să plece de la Dinamo, după cum au povestit câțiva apropiați ai clubului. În această perioadă, „câinii” se află în cantonament, în Slovenia, și de zile întregi, Contra așteaptă să primească „sânge proaspăt”.
„Se vede că avem nevoie de transferuri. Dacă nu vin întăriri, vom avea multe probleme, din toate punctele de vedere”, a transmis tehnicianul, după ce echipa sa a fost învinsă, în primul amical, de NK Osijek (Croația), scor 1-4.
„Este cam târziu să facem acum transferuri”
Singurul motiv pentru care „Guriță” n-a plecat încă de la Dinamo este faptul că nu are o ofertă acceptabilă din partea unui club din străinătate.
În plus, pentru Contra există și tentația de a antrena în cupele europene, acolo unde Dinamo va juca în turul 3 preliminar al Ligii Europa. Ieri, tehnicianul a explicat că lucrurile nu stau deloc așa cum și-ar fi dorit. „Este cam târziu să facem acum transferuri, dar nu am avut ce să facem. Am discutat cu oamenii din conducere. Au fost negocieri cu foarte mulți jucători, dar n-au mai vrut să vină. Așa că a trebuit să ne reorientăm”, a spus Contra.
Vara trecută, „câinii” l-au pierdut pe Mircea Rednic, tot din cauza lipsei de receptivitate a lui Negoiță, în privința transferurilor. În locul „Puriului” a venit Ioan Andone, care a acceptat să lucreze cu un fond sărac de jucători.
Mesaj de la suporteri, scris pe zidurile Complexului Sportiv
Fanii dinamoviști s-au dezlănțuit, din nou, împotriva lui Ionuț Negoiță. Finanțatorului i se reproșează același lucru pe care susținătorii „câinilor” l-au repetat în ultimii ani: lipsa investițiilor. Ieri, pe un zid al Complexului Sportiv Dinamo, câțiva fani au scris un mesaj ce-l vizează pe patron: „Negoiță Pinocchio, cât ne mai iei la mișto?”. Până acum, în această vară, echipa din Ștefan cel Mare s-a despărțit de următorii fotbaliști: Antun Palici, Vytautas Cerniauskas, Claude Dielna, Danu Spătaru, Daniel Popa (împrumutat la FC Botoșani), Patrick Petre (împrumutat la Sepsi) și Vlad Olteanu (împrumutat la FC Voluntari)