Cosmin Contra a fost prezentat, astăzi, în postura de antrenor al echipei Dinamo. „Guriță” va sta în Ștefan cel Mare cel puțin până la vară.
Cosmin Contra a vorbit, astăzi, despre planurile pe care le are la Dinamo, echipă la care va lucra cel puțin până la vară. „Guriță” a declarat că are de gând să repună echipa pe picioare și a spus că-și dorește să continue și în sezonul viitor, dacă lucrurile vor merge bine. El a mai afirmat că jucătorii se simt vinovați pentru situația alarmantă în care a ajuns clubul din Ștefan cel Mare, aflat în pericol să rateze prezența în paly-off.
Am încredere în mine și în staff. Cred că Dinamo își poate îndeplini obiectivele. Avem nevoie de un joc bun mâine. Sper să fi reușit să readuc încrederea jucătorilor. Am găsit jucători abătuți. Am găsit un grup afectat de tot ce s-a întâmplat și de demiterea lui Andone. Ei sunt conștienți că o mare parte din vină e a lor.
„Am încercat să le redau încrederea și să fac o atmosferă bună. Am încredere că mâine vom fi Dinamo pe care vreau să-l văd la fiecare meci. Sunt bucuros că sunt aici. Nu vreau să fie presiune. Dacă obiectivele se îndeplinesc, avem o înțelegere și pentru sezonul viitor. Voi continua la Dinamo. Dar va fi un alt an. La început am vrut să fie doar 4 luni. Cunosc multă lume din club și mi-e ușor să lucrez aici. Sunt convins că, împreună cu jucătorii, vom readuce spiritul lui Dinamo. Echipa are nevoie de fani. Este un moment greu. Vreau ca mâine să vină cât mai mulți suporteri. Avem șanse matematice de a ajunge în play-off. Vom lua fiecare meci în parte, cel mai important este cel de luni, cu FC Botoșani. Sper să fiu antrenorul care o duce pe Dinamo în play-off și care câștigă cele două Cupe. De la anul vom vedea ce va fi”, a spus Contra.