Coşmarul energetic. Temeri cu privire la o explozie a preţurilor la curentul electric

Energie electrică. Sursa foto: Arhiva EVZ

Europa se pregătește pentru cea mai rece iarnă de când Rusia a invadat Ucraina, iar acest lucru este de așteptat să majoreze costurile energiei electrice în condiţiile în care deja continentul își vede rezervele de gaze naturale epuizându-se într-un ritm mai rapid decât de obicei.

Potrivit datelor Centrului European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu, centralizate de Bloomberg, se așteaptă ca temperaturile de acum până în martie să rămână în mare parte sub nivelurile înregistrate în ultimii doi ani, iar acest lucru este probabil să împingă cererea de resurse de încălzire la cel mai înalt nivel de la începutul războiului din Ucraina, potrivit datelor de la Maxar Technologies Inc.

Chiar şi aşa este de aşteptat ca iarna aceasta, la fel ca și în cele două anterioare, temperaturile să rămână peste nivelurile normale pentru această perioadă, a adăugat centrul european.

O nouă criză energetică în Europa

Cu toate acestea, continentul rămâne vulnerabil faţă de fluctuaţiile meteorologice. O iarnă rece ar pune mai multă presiune asupra prețurilor deja ridicate la gaz și electricitate. Acest lucru ar putea coincide cu încetarea fluxurilor de gaze naturale prin Ucraina de la 1 ianuarie, când temperaturile ajung de obicei la cele mai scăzute niveluri.

Vremea rece și perioadele cu vânt slab au dus deja la un ritm mai rapid decât de obicei de folosire a stocurilor de gaze în această lună, ceea ce ridică îngrijorări pentru sfârșitul iernii și pentru perioada de reaprovizionare de vara viitoare.

Fenomen de inversare a polarității în Antarctica. Sursa Foto: Twitter/X

Perioadele prelungite de vreme mai rece ar proveni dintr-un așa-numit eveniment meteorologic Sudden Stratospheric Warming (SSW), care duce la un vortex polar mai slab, potrivit lui Andrew Pedrini, meteorolog la Atmospheric G2 Forecast. Vortexul polar este dinamica ce restrânge aria de temperaturi scăzute în jurul polilor Pământului.

„În prezent, urmărim îndeaproape modelul din noiembrie, deoarece pare mai în concordanță cu acele ierni care în cele din urmă au avut SSW”, a spus Pedrini prin e-mail. Acest lucru poate crește „ușor” șansele unui astfel de eveniment în această iarnă, a adăugat el.

Maxar se așteaptă la condiții meteo mai degrabă blânde pentru nordul și centrul Europei şi ca eventualele temperaturi mai reci să se concentreze în principal în sud, cum ar fi Italia și Balcani, potrivit meteorologului Matthew Dross.

Grecia - măsuri de intervenţie

În acest context, guvernul grec ia măsuri pentru a preveni transferarea prețurilor mari în facturile de energie electrică. După cum a subliniat recent ministrul Mediului și Energiei, Theodoros Skylakakis, urmează ca la începutul lunii decembrie să fie anunțate măsurile pentru a minimiza efectele asupra consumatorilor generate de criza de pe piața de energie electrică din sud-estul Europei.

La începutul lunii decembrie, se vor cunoaște datele cu privire la prețurile angro și în principal de consum pentru ca guvernul să ia deciziile aferente cu privire la amploarea măsurilor de intervenție. Skylakakis a adăugat că măsurile preferate de Comisia Europeană mai degrabă de natură fiscală și mai puțin de reglementare.

Concret, ministrul grec al Mediului și Energiei, Theodoros Skylakakis, a declarat: „Am avut o întâlnire interesantă și foarte productivă cu echipa tehnică a Comisiei Europene despre fenomenul prețurilor foarte mari de pe piața energiei electrice din sud-estul Europei.

Ceea ce reiese în mod evident este că Grecia a făcut ceea ce trebuia să facă în ceea ce o priveşte pentru a contribui la piața națională și europeană. În acest moment producem multă energie, exportăm multă energie, avem interconexiunile și avem și o mare flexibilitate în energia produsă.

Această atitudine pozitivă a țării este înțeleasă de Comisie. Discutăm cu Comisia despre angajamentul guvernului de a nu lăsa ca aceste creşteri să fie transferate consumatorilor.

Discutăm instrumentele prin care vom atinge acest obiectiv, instrumente pentru care din partea Comisiei există disponbilitatea de a fi mai degrabă fiscale și mai puțin de reglementare în ceea ce priveşte funcționarea pieței.

Ceea ce trebuie să știe consumatorii este că guvernul la începutul lunii decembrie va anunța intervențiile care îi privesc și va putea astfel să minimizeze consecințele acestei crize din sud-estul Europei.”

Europa și creşterile la energia electrică

La Bursa de Energie din Grecia au fost înregistrate în noiembrie prețuri extrem de mari la energia electrică, ceea ce a reamintit de perioadele din iulie anul trecut și, de asemenea, de criza energetică 2022-2023.

Creșterile de preț la energia electrică sunt puse din nou, la fel ca în luna iulie, pe seama distorsiunilor cauzate pe piețele energetice din Europa de scăderea bruscă a producției de energie electrică ieftină din surse regenerabile de energie, de creșterea cererii din cauza iernii și de interconexiunile supraîncarcate dintre Europa Centrală și Europa de Sud-Est, scrie To Vima.

Fluctuaţiile extreme ale preţurilor la energia electrică, potrivit analiştilor, vor fi din ce în ce mai dese, atâta timp cât sistemele de stocare a energiei nu sunt dezvoltate şi cât timp interconexiunile rămân slabe pentru a putea transporta cantităţile de energie „verde”.(Traducerea-Rador)