O distracție s-a transformat în coșmar pentru o tânără din Bihor, în timpul unei petreceri de majorat, desfășurată la sala de evenimente Ambasador din Oradea.
În timp ce majoritatea tinerilor se distrau, în toaleta localului o tânără era agresată și violată. Potrivit informațiilor oferite de presa locală, violul ar fi avut loc chiar în timpul majoratului, în baia unei prestigioase săli de evenimente din oraș. Personalul locației a fost sesizat de câțiva participanți la petrecere cu privire la faptul că în toaletă se află două persoane blocate de mai multă vreme. Se pare că la poliție ar fi sunat chiar agresorul, după o ceartă izbucnită la fața locului. Organele de poliție sosite la fața locului l-au reținut pe presupusul agresor.
Procurorul Anca Tiba de la Parchetul Judecătoriei Oradea a declarat că există în lucru un dosar de viol produs în seara zilei de joi, 20 iunie. De asemenea, cu privire la acest incident, medicul Daina Lucia, de la Spitalul Județean Oradea, a declarat că „în această dimineață la Serviciul de Medicină Legală s-a prezentat o tânără cu vârsta de circa 19 – 20 de ani, care a anunțat că ar fi victima unui viol petrecut joi seara”, scrie aradon.ro.
Mai multe detalii însă nu au putut fi oferite nici de medici şi nici de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.