Corupție la Vama București. Un italian a recunoscut mita și a scăpat de închisoare

Șeful Vămii București are o avereimpresionantă. Sursă foto: Google Steet View

Un om de afaceri italian, din dosarul de corupție de la Vama București, a primit doi ani de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut o mită de 50.000 de euro promisă șefului instituției. Este vorba de cazul din februarie 2024 când șase funcționari publici, inclusiv directorul Direcției Regionale Vamale București au fost acuzați de abuz de putere și luare de mită. Procurorii DNA au susținut că aceștia ofereau favoruri în schimbul unor sume mari de bani și cadouri.

Cazul de corupție de la Vama București: Italianul recunoaște

Printre cei acuzați se află Gianluca Carpineta, un om de afaceri italian, despre care procurorii spun că ar fi oferit 50.000 de euro și produse de lux șefului vămii.

Scopul era acela de a obține autorizații speciale care i-ar fi ușurat afacerile. DNA a monitorizat încă din octombrie 2023 discuțiile dintre Carpineta și Petrof Paul, directorul Direcției Regionale Vamale București.

Gianluca Carpineta a fost audiat în martie 2024, moment în care și-a recunoscut faptele.

În cadrul audierilor, italianul a susținut că ar fi avut o relație de prietenie cu directorul Petrof Paul, care îi facilita accesul mai rapid la autorizațiile necesare, relatează justnews.ro.

Acesta din urmă este acuzat de comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.

Acordul de recunoaștere

Recunoașterea lui Carpineta a simplificat procesul de judecată, iar în mai 2024, el a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, acceptând o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Direcția Națională Anticorupție. Sursa foto: facebook / Direcția Națională Anticorupție

Întrebare: Recunoașteți acuzația adusă astfel cum aceasta este descrisă în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale?

Răspuns inculpat: Da, recunosc acuzaţia aşa cum a fost aceasta formulată de organul de urmărire penală, citează sursa.

Italianul a atacat sentința, dar a renunțat

Ca urmare a acestui acord, Carpineta a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Sentința finală, pronunțată de Tribunalul București, include și o perioadă de doi ani de supraveghere în care trebuie să respecte anumite măsuri.

Totodată, el va trebui să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Surprinzător, italianul a atacat sentința cu apel, dosarul ajungând astfel în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București.  Ulterior însă, Gianluca Carpineta și-a retras apelul, așa că instanța a luat act de această decizie la data de 23 octombrie 2024. Soluția judecătorilor de la fond a rămas astfel definitivă.