Un nou scandal uriaș a izbucnit la FIFA, după ce ziariștii de la „Der Spiegel” au publicat informația conform căreia Germania a dat mită pentru a obține organizarea Mondialului din 2006.
Publicația „Der Spiegel” a dezvăluit că patru membri din Asia ai Comitetului Executiv al FIFA ar fi fost mituți pentru a vota cu Germania, atunci când s-a stabilit țara ce va organiza Campionatul Mondial din 2006. Comitetul de candidatură, din care făcea parte şi fostul mare fotbalist Franz Beckenbauer, vicepreşedinte al Federaţiei Germane de Fotbal, în intervalul 1998 - 2010, ar fi apelat la un fond special, în scopul de a mitui reprezentanţi ai CEx. al FIFA.
Fondul ar fi fost alimentat cu peste 10 milioane de franci elveţieni - 13 milioane de mărci germane la acea vreme - suma fiind împrumutată de Robert Louis-Dreyfus, şeful de atunci al companiei Adidas. Banii s-ar fi întors la Dreyfus după o plată de 6, 67 de milioane de euro, făcută de comitetul de organizare într-un cont al FIFA de la Geneva și a avut ca scop organizarea unei gale pe Stadionul Olimpic din Berlin. Evenimentul a fost anulat ulterior.