Ultimele luni de activitate ale tatălui premierului României sunt vizate de un control tematic derulat zilele acestea la Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin. Aici are loc un control ordonat de ministrul Educației, care vizează întreaga actovitate a instituției din 1 ianuarie 2016 până în prezent.
Potrivit actualului șef al ISJ caraș Severin, controlul realizat de Corpul de Control al ministrului Educației nu are loc în urma vreunei sesizări, ci este unul tematic, neurmărind nimic special în instituție. Mai mult, ca orice control thematic, acesta va fi replicat și la restul inspectoratelor din țară. Având în vedere că până în luna mai, anul trecut, ISJ caraș Severin a fost condus de Nicolae Grindeanu, tatăl premierului României, este analizată inclusive activitatea instituției în ultimele sale zile de mandat.
Potrivit lui Doxan, la începutul anului, ISJ Caraș Severin a mai avut de trecut un control ordonat tot de ministrul de resort, atunci acționțndu-se în urma undei reclamații. (Sursa foto: Radio Timișoara)