Coronavirusul face victime în Iran. 24 de persoane arestate

Pentru răspândirea online a unor „zvonuri alarmiste'” privind propagarea noului coronavirus, poliţia iraniană însărcinată cu combaterea infracţionalităţii cibernetice a arestat miercuri 24 de persoane.

 

Noul coronavirus răspândit din China a cauzat moartea a 19 persoane în Iran, dintre cele 139 de cazuri consemnate începând de săptămâna trecută.

„Douăzeci şi patru de persoane au fost arestate şi vor compărea în faţa justiţiei şi 118 internauţi au fost interogaţi şi apoi puşi în libertate” după ce au primit un avertisment, a declarat Vahid Majid, şeful unităţii de poliţie pentru combaterea infracţionalităţii online din Iran.

Arestările au avut loc după crearea unei unităţi speciale pentru „luptă contra zvonurilor alarmiste cu privire la 'propagarea coronavirusului' în ţară”, a precizat Majid.

„Poliţia supraveghează toate informaţiile publicate în spaţiul cibernetic al ţării”, a adăugat el.

Vahid Majid a indicat că unitatea pe care o conduce va lua măsuri împotriva informaţiilor, imaginilor şi mesajelor video care conţin ''zvonuri sau informaţii false vizând perturbarea publicului şi creşterea îngrijorării în rândul societăţii''.

Iranul a acuzat miercuri SUA, inamicul său declarat, de propagarea „fricii” în legătură cu noul coronavirus, în urma unei declaraţii a secretarului de stat american Mike Pompeo care îi cerea Iranului să „spună adevărul” privind amploarea reală a epidemiei în această ţară, informează Agerpres.